Sistemul sanitar românesc prezintă multe deficiențe. Din cauza aceasta numeroase persoane apelează la serviciile medicale private. Desigur, în primul rând cei înstăriți, dar adeseori și cei cu condiții financiare mai modeste. Aceasta deoarece, la privat, medicii și asistentele sunt mai atenți, mai respectuoși, mai omenoși, condițiile de „cazare” sunt mult mai bune, iar aparatura medicală adeseori mult superioară. Dar, desigur, la privat omul plătește… uneori foarte mult. Dar și primește servicii de calitate. Totuși, el este în continuare obligat să plătească și statului pentru serviciile medicale pe care acesta din urmă nu i le prestează. Omul plătește la privat, dar plătește și contribuția la asigurările de sănătate. Sunt și cazuri în care această contribuție se plătește de două ori. Dacă, de exemplu, ești angajat la o firmă de traduceri, firma îți plătește contribuția la sănătate. Dacă îți deschizi în paralel și un PFA, trebuie să plătești și pentru PFA contribuția la sănătate, deși în același timp aceasta e plătită și de firma angajatoare. De parcă automat omul ar deveni de două ori mai bolnav dacă a început o activitate suplimentară…
Și iată că, în sfârșit, justiția dă un prim semn referitor la nedreptatea obligativității plății asigurărilor de sănătate către CAS: un avocat timișorean a câștigat în instanță dreptul să nu plătească această contribuție la sănătate, pentru că nu beneficiază de servicii medicale, mergând întotdeauna în străinătate să se trateze. În țară nu a primit de la medic nici măcar un algocalmin sau un leucoplast, așa că instanța a considerat că nu este normal ca el să plătească pentru nimic.
Mai mult, în spitalele de stat, pacienții plătitori la CAS, mai sunt supuși încă unei „taxe”, mai ales în cazul intervențiilor majore: „pliculețul cu bani”, acel ulei universal care face ca ușile doctorilor să nu mai scârțâie, bisturiul să taie mai bine, mâna anestezistului să nu mai tremure când introduce acul… Pe scurt, adeseori „pliculețul” naște oameni din neoameni… Dar cercul e unul vicios.
Oricum, decizia instanței respective trage un semn de alarmă important: nu e corect să plătești pentru un serviciu de care nu beneficiezi. Iar dacă beneficiezi foarte rar, de să nu plătești tot foarte rar?
Titi Dălălău