În spiritul Sărbătorii Crăciunului, Adăpostul de câini din Târgu Mureș, în parteneriat cu Primăria Târgu Mureș, organizează ”Săptămâna adopției”. Patrupezii care trăiesc la Adăpost caută, și ei, de fapt, un singur lucru: iubire! Pe parcursul săptămânii de adopție, cei interesați pot interacționa cu aceștia, pot petrece timp cu ei și, dacă doresc, îi pot adopta. Săptămâna adopțiilor începe pe 12 decembrie și se încheie vineri, 16 decembrie.
De luni până vineri, între orele 10.00 și 16.00, puteți vizita Adăpostul de câini de pe strada Prutului nr. 24 din Târgu Mureș sau puteți obține informații la numărul de telefon 0725 609 434.