Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Mureș organizează, în perioada 23-30 septembrie 2025, o serie de activități sportive și educative în cadrul Săptămânii Europene a Sportului, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport și Primăria Municipiului Târgu Mureș.
Sub sloganul #BeActive, campania europeană urmărește să promoveze mișcarea, sănătatea și sportul pentru toate vârstele și nivelurile de pregătire, aducând activitățile sportive mai aproape de cetățeni.
Programul mureșean include opt evenimente diverse: lansarea cărții „Alchimia performanței” de Dr. Radu Predoiu, un workshop despre pregătirea mentală în sport cu speakeri specialiști – prof. consilier și psiholog sportiv Călina Iușan, Dr. Radu Predoiu, prof. Adrian Moldovan și prof. Fabian Istvan. Activitățile practice cuprind un spectacol de Teatru Forum cu tematică educațional-sportivă, un turneu de handbal J4, concurs de atletism dedicat memoriei antrenorilor și atleților mureșeni, precum și ASCOTID Trail Race – o competiție care oferă multiple opțiuni: semi-maraton, cros de 10 km și 5 km, cros pentru copii (0,6-1,2 km) și cursă family.
Programul se completează cu workshop-ul „Campionii Generației Noastre” și trasee aplicative destinate participanților de toate vârstele.
„Ne dorim ca Săptămâna Europeană a Sportului să fie o sărbătoare a mișcării pentru întreaga comunitate mureșeană. Prin implicarea autorităților locale și a cluburilor sportive, oferim oportunități reale pentru toți cetățenii să descopere beneficiile sportului”, a declarat directorul executiv Nagy-Bari Dorottya.
Intrarea la toate activitățile este liberă, iar programul complet este disponibil pe pagina oficială www.djstmures.ro și pe pagina de Facebook Djst Mureș.