Săptămâna trecută elevii din școlile mureșene au făcut, după posibilități, diferite activități caritabile sau dedicate sărbătorii Crăciunului. Am luat, ca exemplu reprezentativ, Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian” din Tîrgu-Mureș.
Colinde și voluntariat
La începutul săptămânii, a avut loc un concert special de colinde, coordonat de profesorul de religie Ilie Manta, susținut de Consiliul elevilor creștini – ortodocși din Papiu. Concertul a fost special din trei motive: elevii au colindat foarte frumos, ca niște adevărați profesioniști; concertul a beneficiat de prezența unor invitați speciali – Grupul „Mureșencele” format din Leontina Pop, Dorina Oprea și Dorina Grad; spectacolul a avut și un scop caritabil – strângerea de bani pentru copiii abandonați și orfanii de la Valea Plopului, aflați sub oblăduirea părintelui Nicolae Tănase.
Astfel, concertul se integrează în cadrul mai multor acțiuni de ajutorare a copiilor de la Valea Plopului (preotul paroh Nicolae Tănase, fondatorul asociației ProVita, hrănește și se îngrijește zilnic peste 300 de copii și mai mulți vârstnici), realizate de elevii creștini de la Papiu și de Asociația educativ-creștină „Vistierul Bunătăților” (condusă de prof. Ilie Manta) – de exemplu, doar în luna aprilie a acestui an, prin eforturile prof. Manta și a altor oameni binevoitori s-au dus la Valea Plopului ajutoare ce au umplut o dubă de 3,5 tone (alimente, rechizite, jucării, haine și produse de igienă personală).
La finalul concertului de colinde, Consiliul Elevilor Creștini din Colegiul „Al. Papiu Ilarian” a răsplătit truda adesea nevăzută, dar consistentă, a cel puțin o parte din cei implicați în efortul de a susține sufletele celor încercați de greutățile acestei vieți: Diploma – „Sfântul Nicolae sprijinitorul celor sărmani” s-a acordat elevei Diana Bleahu Luminița, clasa a XI-a F, voluntar activ în Asociația educativ-creștină ,,Vistierul Bunătăților” și președinte al Consiliului Elevilor Creștini din Colegiul Al. Papiu Ilarian. Pe lângă cărțile de folos sufletesc oferite ca premiu, Diana a primit și o recompensă în bani.
Aceeași diplomă le-a fost oferită și elevelor Ioana Maria Mera și Nicoleta Ulișan din clasa a XII-a G, precum și elevei Oana Lung din clasa a XII-a A. Raluca Câmpian și Mădălina Naste, eleve în clasa a XI-a D, s-au găsit și ele printre nominalizările Consiliului, aceste eleve remarcându-se prin munca depusă în organizarea voluntariatului la copilașii din Valea Plopului.
Reciclarea hârtiei
O altă acțiune finalizată în cadrul Colegiului ,,Al. Papiu Ilarian”, la mijlocul săptămânii trecute, a avut în prim-plan reciclarea hârtiei. Pentru a lua măsuri împotriva risipei de hârtie, clubul GeoArt din cadrul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” din Tîrgu-Mureş, coordonat de domnul profesor de geografie Hadrian Conţiu, a iniţiat o colectă de hârtie având ca scop principal reciclarea acesteia, educarea elevilor şi implicit, protejarea mediului.
„Pentru această acţiune, s-a organizat o campanie de informare prin atelierele de discuţii de la întâlnirile săptămânale ale cercului de geografie. Elevii au fost receptivi la iniţiativă, întrucât s-a desfăşurat sub forma unui concurs între clase. Clasa cu cea mai mare cantitate de hârtie adunată a câștigat. În cazul de faţă, pe poziţiile fruntaşe s-au clasat clasele 11 C şi 11 D”, a declarat Andrei Neag, unul dintre elevii implicați în organizarea acțiunii de reciclare.
De asemenea, elevii care au fost în comitetul de organizare, Daria Alecu şi Radu Chiorean au alcătuit un afiş sugestiv ce a fost postat pe holurile liceului. Ei au fost sprijiniţi de comitetul de conducere al cercului, de domnul profesor Conțiu, de Consiliul Şcolar al Elevilor, dar şi de elevii Andrei Neag, Mihai Căpitan, Alexandru Aldea și Roxana Roman.
În data de 18 decembrie 2013, echipa a transportat deşeurile adunate la firma S.C REMAT S.A. Transportul şi preluarea mărfii nu ar fi fost posibile fără ajutorul elevului Radu Moldovan care le-a asigurat, fiind ajutat şi de elevii voluntari din colegiu.
„Banii câştigaţi pe cele 1.210 de kilograme de hârtie se vor aloca Clubului GeoArt şi vor ajuta la finanţarea Revistelor Geographia şi MiniGeographia”, a spus eleva Roman Roxana.
Ajutor pentru copiii nevoiași
O altă campanie cu scop umanitar s-a desfășurat de-a lungul unei săptămâni și s-a concretizat prin „colectarea de cadouri pentru copiii de la Fundația ,,Alpha Transilvană”. Cadourile au fost așezate în cutii de pantofi. Săptămâna trecută (marți) un grup de opt elevi de la Papiu au fost la Centru de copii de la Alpha Transilvană și au oferit cadourile strânse copiilor de la Centru. S-au strâns foarte multe cadouri – aproximativ 300 – 400 de pachete”, ne-a declarat Mirona Gliga, consilier educativ la Colegiul Național „Al. Papiu Ilarian”.
Totodată, elevii din clasa a IX-a A au donat produse pentru mai multe familii sărace din Lechința (lângă Iernut).
Târg de Crăciun
Un ultim eveniment premergător sărbătorii Nașterii Domnului, organizat la Papiu, a fost Târgul de Crăciun. „Acesta a fost o ocazie pentru elevi de a socializa, de a se cunoaște clasele între ele. Fiecare clasă a avut un stand în fața sălii de clasă unde elevii au vândut sau au schimbat produse realizate de ei: prăjituri, mere caramelizate, ciocolată caldă, felicitări, ornamente de Crăciun, tablouri pictate etc. Banii strânși au intrat în fondul clasei”, a precizat Mirona Gliga.
Titi Dălălău