Singurul Festival de teatru dedicat în exclusivitate acestor spectacole ajunge la a opta ediție. Unidrama, căci despre el este vorba, reunește anul acesta într-o săptămână dedicată monodramelor, spectacole de teatru, concerte, dar și o conferință susținută de două nume sonore ale teatrului românesc: cunoscutul actor Marcel Iureș și scriitoarea Alina Nelega, care are mai multe monodrame scrise și puse în scenă în România.
Diferit puțin față de edițiile trecute sunt două noutăți – una organizatorică, de culise, iar a doua care implică și publicul. Prima schimbare este aceea că organizator principal este Casa de Producție Culturală, nu Teatru 74 (deși oamenii din spatele organizării sunt în mare aceeași), care are încă mari probleme administrative din cauza blocajului la decontul fondurilor europene de către Guvern. A doua noutate este aceea că spectacolele se vor juca în diferite spații, unele convenționale, altele mai puțin. Așadar, aveți ocazia să vedeți teatru în vopsitoria de la subsolul Teatrului Național, la noul sediu al Teatrului Ariel care tocmai s-a inaugurat sâmbătă, dar și în cluburile mureșene J’ai Bistrot, Office și Square no. 7.
Dacă sunteți atrași de ideea de spectacol de teatru cu un singur personaj, atunci săptămâna aceasta va fi plină. Luni se joacă la Teatrul Național în vopsitorie, de la ora 21:00, spectacolul „Hess” de Alina Nelega, cu Nicu Mihoc. Marți, la Square no. 7, tot de la 21:00 se joacă „Eden” de Eugene Obrien, cu Nicu Mihoc și Serenela Mureșan. Marți de la aceeași oră și în același loc se joacă spectacolul invitat „Pasărea care nu e”, cu Raluca Mara. Miercuri, de la ora 20:00, la Office, vor performa câștigătorii din acest an al Galei HOP dedicată tinerilor actori, câștigători între care se regăsesc și mureșenii Alin Stanciu și Andrei Chiran. Joi, de la ora 13:00, la Square no. 7 este programată conferința cu Marcel Iureș și Alina Nelega, iar seara de la ora 19:00 la Teatrul Ariel (sediul nou), e programat spectacolul „Bolyai” cu Aba Sebestyen. Vineri, de la ora 21:00, J’ai Bistrot găzduiește spectacolul „Tâlharul bun la suflet”, de Conner McPherson, cu Adelin Andrei. Sâmbătă, în același loc și de la aceeași oră este programat producția Teatrului 74 „Cum am mâncat un câine”, de Evgheni Griskovet, cu Theo Marton. Duminică, în ultima zi de festival, la Square no. 7 se va juca spectacolul „(Cu)Cuie-n frunte, după Eric Bogosian, cu Radu Iacoban și Tudor Aaron Istodor”. În fine, tot duminică, la J’ai Bistrot, festivalul va fi închis de concertul târgumureșencei Teodora Sântean.
Prețul biletelor este de 5 lei – în cazul studenților și 10 lei – preț întreg. De asemenea, puteți face rezervări de locuri la spectacole folosind pagina de internet www.teatru74.ro.
Cătălin Hegheș