Municipiul Tîrnăveni este o localitate fără probleme deosebite în ceea ce priveşte siguranţa cetăţeanului, fenomenul infracţional încadrându-se în parametrii cu valori medii şi sub medii raportat la ceea ce se înregistrează la nivel judeţean. O spun atât indicatorii statistici care reflectă nivelul criminalităţii, cât şi nivelul de siguranţă perceput de cetăţeni. Informaţia a fost publicată cu prilejul prezentării raportului de evaluare pe primele 6 luni ale Poliţiei municipiului Tîrnăveni.
Comisarul Marcel Grama, comandantul Poliţiei municipiului a declarat: ,,Ca şi obiectiv general în anul 2011 a fost dezvoltarea capacităţii operative şi instituţionale în prevenirea şi combaterea violenţei şi protecţia patrimoniului, precum şi eficientizarea modalităţilor de reacţie a lucrătorilor de investigaţii criminale, obiectiv care a fost menţinut şi în anul 2012”.
În primele 6 luni ale anului 2012, în evidenţele Poliţiei Târnăveni au fost înregistrate un număr de 338 infracţiuni, comparativ cu perioada similară a anului precedent când au fost înregistrate un număr de 309 infracţiuni. Astfel, pe raza municipiului au fost comise 16 infracţiuni stradale, cu 15 mai puţine decât în perioada similară a anului 2011. În perioada analizată au fost aplicate 3.303 de sancţiuni în valoare de 548,44 de mii de lei, din care 2.673 la regimul circulaţiei rutiere în valoare de 413,7 mii lei. ,,Participarea şi încrederea cetăţenilor este foarte importantă pentru noi, ca atare calitatea serviciului poliţienesc ne preocupă constant, conştienţi fiind că doar împreună putem face în aşa fel încât municipiul Târnăveni să fie unul dintre cele mai sigure din judeţ”, a mai spus comisarul Marcel Grama.
Țiganii – foamea – hoția
Un factor important care a generat săvârşirea de infracţiuni este starea economico-socială a unei părţi din locuitorii municipiului Tîrnăveni, în zona Combinatului Chimic existând o aglomerare de cetăţeni, care pe fondul lipsei locurilor de muncă, comit infracţiuni, în general furturi din dependinţe şi locuinţe. „Aceste furturi nu au un mod de operare deosebit, iar valoarea pagubelor este mică, obiectul infracţiunilor fiind în general componente metalice existente în locurile de comitere a faptelor, dar care totuşi creează un sentiment de nesiguranţă în rândul cetăţenilor”, a mai declarat comandantul Poliţiei din Târnăveni.
Managerul unităţii relaţionează cu cetăţenii pe pagina de internet a Municipiului Târnăveni www.tirnaveni.ro în cadrul rubricii Audienţe On-Line unde până în prezent au fost realizate peste 600 postări şi în perioada analizată peste 1.000 vizite pe pagina Poliţiei.
Mircea Barbu