Conform unei definiţii de dicţionar, drapelul este, în primul rând, semnul distinctiv al unui stat. Despre ceea ce reprezintă din punct de vedere afectiv în istoria unui popor se pot scrie mii de pagini. Dar acum, ne rezumăm doar a spune, fără a deveni moralişti, că drapelul naţional al României este tratat de mulţi ani, chiar de Ziua Naţională, cu o indiferenţă care nu se regăseşte nicăieri în lume.
Unde-i lege…
…nu ar trebui să fie nicio tocmeală. Pentru a se evita confuziile şi interpretările, Parlamentul a adoptat în anul 1944 Legea nr. 75, privind arborarea Drapelului României, intonarea Imnului Naţional şi folosirea sigiliilor cu Stema României de către autorităţi şi instituţii publice.
Legea conţine un număr de 25 de articole şi trei anexe şi ar trebui să fie cunoscută şi respectată de către toţi cetăţenii. Dar, art. 2 care prevede ca drapelul să fie arborat permanent pe edificiile oficiale nu este respectat în toate cazurile, la fel ca şi art. 3 şi 4 care se referă la arborarea Drapelului Naţional în locuri publice sau la domiciliul persoanelor fizice.
Duminică, 1 decembrie, Ziua Naţională a României, am constatat că pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din Luduş, doar Primăria oraşului şi-a făcut datoria în ceea ce priveşte respectul pentru însemnul naţional şi ici, colo câte un locatar al apartamentelor cu vedere la bulevard. La fel de rar, s-au chiar mai rar, am văzut drapele arborate la puzderia de firme şi firmuliţe care au o deschidere generoasă spre bulevard.
Pe aliniamentul care începe de la imobilul soţilor Eli şi Gheorghe Rusu pe care unduia un frumos tricolor şi până departe spre podul rutier fluturau în soare doar drapelele arborate pe stâlpii de iluminat ai Primăriei.
A fost o situaţie jenantă care ar putea fi corectată la următoarele sărbători şi, în mod deosebit, în ziua de 26 iunie, ziua în care în anul1848, Guvernul Revoluţionar a decis ca tricolorul să-i reprezinte pe români, zi decretată în anul 1998 ca zi a Drapelului Naţional.
Ioan A. Borgovan