Două surori stabilite de peste 30 de ani în Germania, Regina Bell şi Katarina Weber, originare din satul mureşean Senereuş, lucrează contra-cronometru la confecţionarea de porturi populare săseşti, comandate de cei care vor participa, în luna august, la cea de-a 27-a reuniune a saşilor, care va avea loc la Sibiu, la împlinirea a 500 de ani de la reforma lui Martin Luther.
Cele două surori, Regina Bell din Stuttgart şi Katarina (Trini) Weber din Pfullingen, sunt printre ultimele femei din generaţia lor care se mai îndeletnicesc cu meşteşugul confecţionării porturilor populare tradiţionale săseşti, iar din acest motiv comenzile le copleşesc. Pentru reuniunea saşilor de anul viitor de la Sibiu, cele două surori au deja în lucru trei cămăşi, pe care cos modele culese sau gândite de Trini şi pe care le-au croit şi îmbinat după o tehnică tradiţională, exclusiv manual.
Regina Bell şi Katarina Weber sunt, de altfel, singurele care stăpânesc o tehnică „curată” de coasere a cămăşilor şi şorţurilor, astfel încât acestea să nu prezinte noduri sau capete de aţă pe niciuna dintre feţe.
‘Cusătura arată la fel de bine şi pe faţă şi pe dos, dosul trebuie să fie curat, fără noduri. Ani de zile ne-a luat să ne obişnuim să lucrăm curat, să mergi cu rândul fără întreruperi (…) Toată lumea ne întreabă cum le facem, că nu se vede niciun nod, niciun capăt de aţă. Noi punem capetele pe faţă şi le mascăm bine. Au fost femei care au căutat foarte atent şi nu au văzut niciun fir. Cel mai mult durează să ascundem firele. Am cusut şi şurţe, dar şi dacă le iei pe dos, tot se vede bine’, a explicat pentru AGERPRES Katarina Weber.
Pe lângă tehnica unicat, Regina şi Trini îşi lasă amprenta pe fiecare port popular confecţionat, în sensul că brodează iniţialele proprietarului şi anul în care cămaşa a fost cusută.
‘Scriem iniţialele celui care o poartă şi anul în care este cusută pentru că mulţi se întreabă de când sunt hainele. De aceea coasem ca să se ştie care e valoarea portului popular, să se ştie când a fost făcut. De când suntem în Germania, de 30 de ani, facem porturi populare săseşti. Trini a făcut cămăşi şi acasă. La noi, în Senereuş, nu se purtau cămăşi cusute, ci doar cămăşi albe şi cravată. Cele cu cusătură erau doar pentru bogaţi. Noi am fost mai sărăcuţi. Dar de când suntem aici, coasem cămăşi nu doar pentru senereuşeni, ci şi pentru cei din Braşov şi din alte părţi. Trebuie să ne acomodăm, să ne adaptăm modelele. În alte sate, bărbaţii purtau cămăşi cusute cu model, în satul nostru erau doar albe cu cravată. Avem modelul de la socrul meu, cu cusătură, de pe vremea când era mire. Până acum, cred că am făcut mai mult de 100 de cămăşi, avem multe cămăşi pentru copii. Am numărat, până la un moment dat, până la 40, dar apoi am pierdut şirul. Dacă le văd, ştiu că eu le-am făcut’, a povestit Regina Bell.
Cămăşile confecţionate de cele două surori sunt cusute pe pânză panama – înainte erau pe pânză ţesută în casă, însă în lipsa unui război de ţesut se recurge la acest material, care este procurat din România, iar din 10 metri de material ies trei cămăşi. Regina ne spune că fiecare cămaşă trebuie să fie mai lungă pentru ca atunci când dansatorul ridică mâinile să nu îi iasă din pantaloni sau din fustă, în cazul femeilor, şi trebuie să fie un pic mai largă.
‘Tot materialul se tiveşte. Începem cu tivitul, apoi mă apuc de mânecă. Aici doar eu mă pricep, pentru că trebuie numărat de sute de ori. Am văzut la cămăşi vechi de peste 100 de ani această cusătură de îmbinare a mânecilor. Am zis că, şi cu riscul de a nu mai putea pune la loc cămaşa respectivă, am desfăcut cusătura de la mâneci ca să văd cum a fost făcută. Până la urmă m-am lămurit. Totul trebuie să fie lucru de mână, doar aşa cămaşa e autentică: de la tiv, la îmbinat mâneci. Durează şi săptămâni până când o cămaşă e gata. Lucrul nu e plătit, dar satisfacţia e foarte mare când văd că o cămaşă e gata. Sunt multe chiţibuşuri, până pui nasturii, până pui şnurul… Eu măsor persoana, fac croiul la cămaşă şi fac mânecile. Mâneca nu e căzută, e făcută după cât de mare e omul. Cel mai greu e să stabileşti de unde te apuci. Cu mâneca… Trini ştie să facă mai departe. Ea ştie să facă mai multe, dar aşa avem programul: eu încep cu stofa şi cu modelul la mâneci, ea face restul, apoi eu adun bucăţile la un loc şi le cos’, a mărturisit Regina Bell.
Cele două surori spus că au deprins taina cusutului încă din copilărie, când împrejurările le-a silit să stea mai mult în casă, la Senereuş.
‘Când am fost refugiaţi şi ne-am întors acasă, după Al Doilea Război Mondial, nu am mai putut sta în casele noastre, în Senereuş, am stat în Descănă, unde era un copil care ne bătea. Aşa că am stat mai mult în casă şi ne-am ocupat timpul cu cusutul’, a mai povestit Regina Bell, sora cea mai mare.
După ce au confecţionat numeroase porturi populare, Trini şi Regina au constatat că poşeta modernă nu se potriveşte acestuia, aşa că au căutat ceva care să se asorteze. Astfel, au împrumutat modelul trăistuţei româneşti, pe care au cusut motive săseşti.
‘De la portul popular românesc am împrumutat trăistuţa. Aşa că am adaptat modelul şi am făcut trăistuţe pentru femei, în care să încapă batista, telefonul, banii – să nu umble cu poşetă modernă. Am făcut multe trăistuţe, la băieţi în albastru, la fetiţe cu roşu… Avem multe modele, Trini le-a conceput. La fiecare port popular cusut am făcut şi câte o trăistuţă’, a precizat Regina.
O cămaşă cusută costă până în 300 de euro, însă cele două surori susţin că suma este investită în materiale. ‘Noi nu câştigăm nimic, pentru noi contează să ne umplem timpul cu ceva’, susţin ele.
Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul-Jurgen Porr, anunţa la cea de-a 26-a reuniune a saşilor, care a avut loc anul trecut la Reghin, că, în 2017, reuniunea anuală va fi la Sibiu şi manifestarea va avea un caracter religios pentru că se împlinesc 500 de ani de la reforma lui Martin Luther (din 1517).
AGERPRES