Zilele trecute au început lucrările care vor permite, ca peste câteva luni, satul Bezidul Nou aflat sub apele lacului de acumulare cu acelaşi nume să fie vizibil din nou. În perioada următoare nivelul apei va scădea cu 15 metri pentru a putea fi reparat podul din care un element de legătură a căzut în apă, în cursul lunii trecute. Primarul oraşului Sângeorgiu de Pădure, Csibi Attila Zoltán, a declarat pentru maszol că în ritmul cu care se scade acum nivelul apei din lac, 4 metri de apă pe secundă, peste o lună jumate se preconizează începerea lucrărilor de reparaţii. Astfel va fi vizibil întregul teritoriu al fostului sat până la toamnă, când se va începe reumplerea lacului cu apă.
Potrivit opiniei oficiale lacul de acumulare a fost creat în scopul prevenirii inundaţiilor. Turnul bisericii catolice -vizibil încă din apele lacului-a devenit simbolul distrugerii satelor româneşti al epocii ceauşiste. Digul înalt de 28 de metri şi lung de 625 de metri a fost construit în perioada 1975-1977, cu o întrerupere până-n 1984. Nivelul actual al apei din lac a fost atins în 1992. Din cele 5 biserici ajunse sub apele lacului, ultimul s-a dărâmat turnul bisericii catolice, în 2014. Când apa e curată se mai văd ruinele unor case şi ale turnului bisericii sub luciul apei.
EM