Organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare, documentele justificative necesare deplasării persoanelor în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul corect al măștii de protecţie de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, pe raza întregului județ, au fost verificate 135 de societăți comerciale, peste 180 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1.865 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 14.000 de lei, astfel:
- 152 de sancţiuni, ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;
- 22 de sancțiuni, persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.
Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!