Scade numărul de autorizații de construire. Mureșul printre județele codașe la nivel național
Scade numărul de autorizații de construire. Mureșul printre județele codașe la nivel național

Scade numărul de autorizații de construire. Mureșul printre județele codașe la nivel național

Județul Mureș, parte a Regiunii de Dezvoltare Centru, se numără printre zonele care au înregistrat o scădere a numărului de autorizații de construire emise în luna iulie 2025, contrar tendințelor pozitive din alte părți ale țării și a trendului național.

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, Regiunea Centru, care include județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – a înregistrat o scădere de 36 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale în luna iulie comparativ cu iunie 2025.

La nivel național, sectorul construcțiilor a avut însă o evoluție pozitivă. În iulie s-au eliberat 3.675 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 4,9% mai mult față de iunie și cu 5,4% mai mult față de aceeași perioadă din 2024.

Situația din județul Mureș și regiunea Centru

În județul Mureș au fost emise doar 44 de autorizații de construire, aferente unor suprafețe utile de puțin sub 32.000 de mp. La acestea se adaugă doar 6 autorizații de construire pentru clădiri nerezidențiale, care au așadar destinație economică (birouri, spații comerciale, hale industriale, spații de producție etc). Totalul suprafețelor aici este de aproximativ 4.800 de mp. Raportat strict la județe, sunt puține unde în iulie s-au emis mai puține autorizații pentru clădiri nerezidențiale: Brăila (1), Tulcea, Gorj și Teleorman (2), Buzău (3) și Hunedoara (4).

Scăderea din Regiunea Centru contrastează cu creșterile înregistrate în regiunile Sud-Muntenia (+98 autorizații), Nord-Vest (+57), Sud-Est (+44) sau Sud-Vest Oltenia (+31). Alături de Centru, doar regiunile Vest (-32) și Nord-Est (-15) au avut evoluții negative.