Vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură şi Media din Senat, Marius Paşcan, a declarat joi, la Târgu Mureş, că Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş a încălcat Legea Educaţiei prin distribuirea în şcoli a unor diplome bilingve pentru absolvenţii de liceu, fără însemnele Ministerului Educaţiei, iar din acest motiv şeful ISJ, Ştefan Someşan, ar trebui să demisioneze.
‘Este un lucru extrem de grav care s-a petrecut în judeţul Mureş, pe care l-aş cataloga pe de o parte ca iresponsabilitate, pe de altă parte ca dezinteres şi lipsă de preocupare pentru interesele respectării legii educaţiei în judeţul Mureş. ISJ Mureş a creat acest document (diplomă – n.r.) pe care l-a transmis pentru absolvenţii de clasa a XII-a pentru premiile de sfârşit de an, un document care nu are nici un fel de legătură cu legislaţia în vigoare a României, un astfel de document încalcă legea educaţiei naţionale nr. 1 din 2011 care prevede în mode explicit, la art 10, alin 4: în sistemul naţional de învăţământ documentele şcolare şi universitare oficiale nominalizate prin Ordinul Ministrului Educaţiei care include şi aceste diplome se întocmesc numai în limba română (…) Îi solicit public domnului Someşan (Ştefan Someşan, şeful ISJ Mureş – n.r.), în situaţia în care nu e capabil să conducă ISJ, să respecte legislaţia, să-şi dea demisia şi să lase pe altcineva’, a arătat Paşcan.
Senatorul a susţinut că există directori care, cunoscând legea, au refuzat să primească aceste diplome şi le-au trimis înapoi ISJ Mureş, ‘considerând că este o încălcare gravă a legii, o batjocură şi la adresa lor, pentru că odată ce o instituţie a statului, care este şi de învăţământ, respectiv şcoală sau liceu, pune o ştampilă pe un astfel de document automat directorul devine culpabil’.
‘La această culpabilizare contribuie ISJ Mureş. După părerea mea, am impresia că domnul inspector Someşan a scăpat de mult lucrurile de sub control; fie nu este preocupat, fie nu-l interesează, fie mai mult circulă prin tot felul de întâlniri politice la Bucureşti, iar ISJ este condus de doamna Illyes (Ildiko, inspectorul general adjunct – n.r.), iar doamna Illyes procedează după cum îi dictează interesele politice şi etnice. Pe lângă faptul că auzim de tot felul de provocări ale cetăţenilor să se revolte pe tema reorganizării administrative, iată că asistăm şi la astfel de provocări care pornesc din sânul instituţiilor statului. I-am solicitat prefectului să intervină cât se poate de direct, deschis şi inechivoc în raport cu aceste documente care îi instigă pe cetăţeni, iar cel mai grav lucru este că sunt document cu caracter absolut ilegal’, a susţinut Marius Paşcan.
Acesta a spus că directorii care au acceptat diplomele bilingve le-au şi dat absolvenţilor.
De cealaltă parte, şeful ISJ Mureş, Ştefan Someşan, a precizat că diplomele respective au fost făcute în afara instituţiei de UDMR, dar că într-adevăr au fost distribuite de inspectorul general adjunct, Ilyes Ildiko.
‘Diplomele au fost făcute în afara instituţiei noastre, nu au avut nicio legătură cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, au fost făcute de UDMR, ca să mă exprim foarte clar, şi nu conţin însemnele statului, nu conţin nici sigla ISJ-ului, sunt practic nişte diplome care se pot face şi într-un garaj dacă ai o aparatură de minimă performanţă. Deci directorii de şcoli nu au primit nicio adresă de a le utiliza, dimpotrivă, o parte însemnată dintre directori le-au returnat la ISJ. E adevărat că difuzarea lor s-a făcut de către doamna inspector general adjunct Ilyes Ildiko, dar nu în calitate de inspector general adjunct’, a susţinut Ştefan Someşan.
Şeful ISJ Mureş a arătat că o primă măsură luată a fost recomandarea ca aceste diplome să nu se utilizeze, dar că el nu poate opri pe cineva să tipărească diplome.
‘În mod normal, aceste diplome nu au un caracter oficial. Noi, ISJ, avem diplomă editată cu mult timp în urmă, înaintea festivităţilor de premiere, diplomele respective se dau elevilor cu rezultate deosebite, dar nu cele de Premiul I, II sau III în clase, ci pentru merite deosebite, participări la olimpiade, la concursuri. Dacă analizăm aceste diplome constatăm că sunt pur şi simplu maculatură fără nici un fel de valoare’, a accentuat Ştefan Someşan.
AGERPRES
Exista comisie pentru cultura si media in senat?! Foarte tare! :))) Daca un copil primeste o diploma in lb romana si…portugheza, semnata si stampilata doar de un profesor si director al unei scoli, acela nu are valoare? Adica monolingvitatea si stampila ISJ si a statului sunt conditii pentru valoarea unei diplome acordate si respectiv marturii a rezultatelor unui copil in clasa… a 6-a la…biologie? jesus f. christ!