CERCETĂRI PENTRU LOVIRE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE
La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 19.40, Poliția municipiului Sighișoara a fost sesizată prin intermediul unui apel la 112 cu privire la faptul că, pe o stradă din localitatea Albești s-ar afla în derulare un conflict între mai multe persoane.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, alături de efective de jandarmi, conflictul fiind aplanat.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict spontan între două persoane, una dintre acestea, respectiv un tânăr de 20 de ani ar fi fost agresat fizic de un alt tânăr, de 21 de ani.
În urma acestui eveniment, rudele persoanei rănite au ieșit în stradă, provocând scandal, iar tânărul de 21 de ani ar fi afișat un obiect contondent în cadrul conflictului.
Tot din verificările preliminare a reieșit faptul că nicio persoană nu a fost rănită cu acest obiect.
Tânărul de 20 de ani a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.
În cauză polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind extinse și asupra infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.
De asemenea, mai multe persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru extinderea verificărilor, fiind aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 10.000 de lei, în conformitate cu Legea 61/1991R pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.