Federația Română de Scrimă a premiat cei mai buni performeri din anul 2018 în cadrul unei ceremonii de înaltă ținută, desfășurată la salonul de evenimente Solange Ballroom din București.
Evenimentul, desfășurat în 6 decembrie, s-a bucurat de prezența președintelui Comitetului Olimpic și Sportiv Roman Mihai Covaliu, a secretarului general al forului olimpic George Boroi, ministrului Tineretului și sportului Bogdan Matei, a campioanei olimpice Camelia Potec – vicepreședinte COSR și președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern și a comandantului Clubului Sportiv al Armatei Steaua București, Pompiliu Bixi Mocanu.
Premierea celor mai bune performanțe ale scrimei românești în 2018 a fost condusă de președintele Federației Române de Scrimă, Marius Florea și de secretarul general al federației, Roxana Bârlădeanu.
Evenimentul a fost deschis cu intonarea imnului Național al României, urmat de un scurt discurs al președintelui FR Scrimă. Acesta i-a felicitat pe sportivii, antrenorii și tehnicienii care au cucerit, în 2018, 8 medalii în competițiile internaționale și a mulțumit distinșilor oaspeți pentru prezența la festivitate. Președintele Marius Florea a transmis mulțumiri și sponsorilor federației.
Pe scena Solange Ballroom au pășit, pe rând, sportivi și antrenori de la toate categoriile de vârstă, transmițând astfel un mesaj puternic despre prezentul și, mai ales, despre viitorul scrimei românești. La reușita acțiunii au contribuit și momentele artistice susținute de solistul Alin Grigore, care au alternat cu sesiunile de premiere și au creat o atmosferă de sărbătoare.
Spadasina de la Clubul Sportiv Școlar Tîrgu Mureș, mureșeanca Schlier Zsuzsi s-a numărat printre laureații galei de sfârșit de an.
Schlier Zsuzsana a reușit cu echipa de junioare a României să cucerească medalia de argint la Campionatul Mondial din luna aprilie, de la Verona, din Italia.
Alături de Schlier Zsuzsi, din echipa țării noastre au mai făcut parte Alexandra Predescu (CSA Steaua), Bianca Benea (CSM Oradea) și Denisa Barosan (CSA Steaua).
Pe lângă argintul de la Mondiale, spadasina mureșeană, antrenată de Szabó Zoltán, a mai obținut în acest an două medalii de bronz, la Campionatul Național și Cupa României.
Cristina Vancea
Sursa: frscrima.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.