Stirile Punctul

Schimbare la impozitul pe autoturismele hibride: Proprietarii vor plăti în 2026 mai mult decât s-a stabilit inițial

Prevederile referitoare la majorarea impozitelor pentru autoturisme au fost modificate recent printr-o Ordonanță de Urgență (78/2025). Astfel, mașinile hibride vor avea parte de o creștere substanțială a impozitului, ceea ce ne arată că autoritățile s-au răzgândit în privința acestora, atenționează Anamaria Chiru, consultant fiscal, Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA, într-o analiză trimisă Economedia.

„Guvernul a modificat capul de tabel stabilit inițial prin Pachetul 2 de măsuri fiscale (Legea 239/2025). Astfel, dacă ne uităm la ultima coloană, vedem că dacă anterior la o mașină de 2.499 de cm cubi, de exemplu, era vorba despre un impozit de 76,3 lei pe an, noul act normativ a mărit suma la 953,36 lei, în timp ce reducerea de 95% adoptată de multe consilii locale, care ducea la un impozit datorat de doar 50 de lei pe an, a dispărut”, a declarat Anamaria Chiru, consultant fiscal, Tax Partner în cadrul Dobrinescu Dobrev SCA.

Acest lucru se întâmplă pentru că în noul cap de tabel s-au introdus acele sume raportate la 200 centimetri cubi.

Anterior scria că este vorba despre „lei/auto Hibride cu emisii de CO2 peste 50 g/km”, iar noua OUG prevede “Lei/200 cm3 Hibride cu emisii de CO2 peste 50 g/km”.

Citește articolul complet