Printr-un referat al Serviciului IADP din Primăria oraşului Luduş s-a propus diminuarea sumei de 55.000 lei de la obiectivul de investiţii „Modernizare strada Rândunelelor şi strada Zăvoiului” din motive obiective, în prezent Primăria fiind la faza de elaborare a documentaţiilor tehnice şi obţinerea avizelor. Suma de 55.000 lei este necesară pentru obiectivul de investiţii „Extinderea şi echiparea structurii educaţionale a Şcolii Gimnaziale „Ioan Vlăduţiu”. Acest proiect va fi depus în vederea finanţării nerambursabile în cadrul Programului Operaţional 2014-2020, iar suma este necesară pentru achitarea avizelor, autorizaţiilor şi pentru achiziţionarea unor servicii de consultanţă ce se referă la: verificarea conformităţii documentaţiei tehnice potivit cerinţelor finanţatorului; elaborării cererii de finanţare conform ghidului solicitantului; elaborarea/completarea analizei cost- beneficiu şi a celorlalte documente anexate cererii de finanţare; pregătirea dosarului şi predarea fizică în vederea depunerii; asistenţă pe toată perioada verificării proiectului; completarea şi depunerea unor eventuale clarificări/ documente solicitate suplimentar; asistenţă în pregătirea şi transmiterea dosarului în vederea semnării contractului de finanţare. Propunerea a fost aprobată de Consiliul local.
Ioan A. Borgovan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.