Spectacolul ŞCOALA NEVESTELOR de Molière, în regia lui Cristian Juncu, scenografia lui Cosmin Ardeleanu şi coregrafia lui Bordas Attila, este programat sâmbătă 9 decembrie 2017, de la ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Național Târgu-Mureș.
Spectacolul ȘCOALA NEVESTELOR îi are în distribuţie pe actorii Nicu Mihoc, Ale Țifrea, Cristian Iorga, Dan Rădulescu, Anca Loghin, Csaba Ciugulitu, Ion Vântu şi Luchian Pantea.
ŞCOALA NEVESTELOR este în cea de a șasea stagiune în repertoriul Companiei Liviu Rebreanu a Teatrului Național Târgu-Mureș și a participat până acum la Festivalul Național de Teatru București, Festivalul Internațional de Teatru Povești Alba Iulia, Festivalul de Teatru Clasic Arad, Festivalul de Teatru Ploiești, Festivalul Național de Umor Constantin Tănase Vaslui.
“Şcoala nevestelor” este o satiră acidă la adresa cuplurilor în care diferenţa de vârstă depăşea limita bunului-simţ, Molière valorificându-şi talentul comic pentru a elabora o adevărată ştiinţă despre om şi despre viaţă, comedia interesând în special prin contrapunctul delicat şi uneori patetic dintre Arnolphe şi Agnes. Arnolphe şi-a crescut copila “de suflet” ferită de privirile oricărei alte fiinţe, vrând să şi-o păstreze pentru sine şi să fie sigur de supunerea şi fidelitatea ei. Agnes, în schimb, încearcă să scape de această soartă şi e gata să se arunce în braţele unui soţ tânăr şi frumos.
Biletele şi abonamentele pot fi achiziţionate de luni până vineri între orele 12:00 şi 17:30 la Agenţia de Bilete a Palatului Culturii (telefon 0265 261 420, 0372 758 230) sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri între orele 9:00 şi 15:00 (telefon 0365 806 865) şi online: www.biletmaster.ro
Şcoala nevestelor, la Sala Mare
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.