Proiectului Scriitori la școală continuă în această săptămână, când va avea loc ultimul eveniment din cadrul ediției din acest. Andreea Pop, critic literar, va susține ore de literatură la Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș, în 23 noiembrie, începând de la ora 9:30. Întâlnirile dintre elevi și invitata Asociației Podium, organizator al proiectului, sunt realizate cu sprijinul doamnei profesoare de limba și literatura română, Raluca Marian.
Andreea Pop este una dintre cele mai pertinente, relevante și proaspete voci ale criticii literare a momentului. Recenzează cărți de poezie și proză deopotrivă. Colaborează în special cu revistele Vatra, Familia și Echinox. În timpul orelor, Andreea va încerca să le facă cunoștință elevilor cu universul/universurile poeziei românești contemporane.
În această toamnă, au susținut ore de literatură, în cadrul proiectului, scriitoarele Alexandra Felseghi, la Liceul Vocațional de Artă, în 16 septembrie, și Kész Orsolya, la Liceul Teoretic „Bolyai Frakas”, pentru elevi care studiază în clădirea de pe strada Mihai Viteazul (foști elevi ai Liceului Teologic Romano-Catolic), în data de 6 octombrie.
Székely Csaba a susținut ore de literatură pentru elevi de la Liceul Teoretic „Bolyai Frakas”, în 18 octombrie; Al. Cistelecan – în 19 octombrie, la Colegiul Național „Unirea”, iar Andrei Ruse s-a întâlnit cu elevi de la 3 licee: Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” (2 noiembrie), Colegiul Național „Unirea” (3 noiembrie) și Colegiul Național „Alexandru Papiu Ilarian” (4 noiembrie).
În 11 noiembrie, elevi din 3 clase de la secția maghiară a Liceului Tehnologic „Gheorghe Șincai” l-au avut oaspete pe Balázs Imre József, iar Mărcuțiu-Rácz Dóra s-a întâlnit cu elevi din 3 clase ale Liceului Vocațional de Artă, în 17 noiembrie.
Ediția din 2022 a proiectului este realizată cu sprijinul companiei Reea, sponsor principal al „Scriitori la școală”.
Proiectul Scriitori la școală, implementat de Asociația Podium, este cofinanțat de Primăria Municipiului Târgu Mureș, în urma concursului pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Primăriei Municipiului Târgu Mureș și a Consiliului Local care nu sunt responsabili de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele acestuia pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.