Marți, 28 mai, Universitatea ”Petru Maior” îl are ca invitat pe scriitorul și matematicianul Bogdan Suceavă, care va susține, de la ora 14, în Aula Magna UPM (Strada Nicolae Iorga nr. 1, Corp A) o conferință cu titlul „Era transformării moderniste”. Evenimentul e organizat în parteneriat cu editura Polirom și este susținut de compania REEA, fiind deschis publicului târgumureșean. Vor vorbi, despre biografia și opera lui Bogdan Suceavă, decanul Facultății de Ștințe și Litere, prof. dr. Iulian Boldea și lector dr. Dumitru-Mircea Buda. Conferința va fi urmată de lansarea volumului de eseuri Memorii din biblioteca ideală, ultima apariție editorială a autorului, respectiv de un dialog cu publicul.
Născut în Curtea de Argeș, la 27 septembrie 1969, Bogdan Suceavă e unul dintre cei mai de succes prozatori români contemporani, prestigiul său scriitoricesc fiind dublat de o strălucită carieră academică americană, în domeniul matematicii. Absolvent al Universității din București (cu o licență susținută în 1994 și studii aprofundate încheiate în 1995), Bogdan Suceavă s-a stabilit în Statele Unite, obținând un doctorat în matematică la Michigan State University, East Lansing, în 2002, cu o teză intitulată Noi invarianți de curbură riemannieni și kaehlerieni și subvarietăți puternic minimale, sub coordonarea unui faimos matematician chinez, Bang-Yen Chen. Ascensiunea sa academică americană, centrată pe studiul geometriei diferențiale, al fundamentelor geometriei și al topologiei (în prezent fiind profesor la California State University, Fullerton), e secondată de o prezență dinamică în presa culturală românească și de publicarea, în România, a trei volume de versuri (Legende și eresuri – 1995; Năluci și portrete – 2001; Bătălii și mesagii – 2005), trei culegeri de proză scurtă (Teama de amurg – 1990; Imperiul generalilor târzii – 2002; Bunicul s-a întors la franceză – 2003), respectiv cinci romane (Sub semnul Orionului – 1990; Venea din timpul diez – 2004; Miruna – o poveste – 2007; Vincent nemuritorul – 2008; Noaptea când cineva a murit pentru tine – 2010). Un volum de publicistică apărut în 2007 sub titlul Distanțe, demoni, aventuri, reunește articolele și eseurile publicate de Bogdan Suceavă în presa culturală românească începând din ultimii ani ai primului deceniu postdecembrist. Unul din cele mai bine primite de critică romane ale sale – Venea din timpul diez – a fost tradus în Ungaria, Bulgaria, Anglia și Franța.
Lector dr. Dumitru-Mircea Buda, UPM Târgu-Mureș