Scrisoare deschisă a UDMR adresată lui Florea
Scrisoare deschisă a UDMR adresată lui Florea

Scrisoare deschisă a UDMR adresată lui Florea

brassai zsomborLiderul UDMR Mureș Brassai Zsombor îl critică pe primarul Dorin Florea într-o scrisoare deschisă pentru că Primăria nu a autorizat organizarea Zilelor Culturale Maghiare la Tîrgu-Mureș. Iată mai jos conținutul acesteia:

Domnule Primar! De fapt nu cred că puteți da vreun răspuns la întrebarea de ce în Clujul condus de domnul Emil Boc se pot organiza în piața centrală a orașului zile culturale maghiare. Știu, este ceva inexplicabil. Din același motiv nu cer nici să explicați ce înseamnă multiculturalitatea și cum intră în acest context segregarea. Toate acestea ar fi greu de argumentat credibil. Este mult mai ușor de speriat opinia publică cu evenimentele din martie 1990. Adițional probabil nu ați putea explica cum am putea aspira după acestea la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Cu acordul Dvs. fac o încercare de a vă explica faptul că multiculturalitatea este coexistența culturilor diferitelor etnii. Vă rog să înțelegeți, multiculturalitatea nu înseamnă nicidecum amestecarea culturilor sau asimilare acestora, ci existența acestora una lângă cealaltă. La Cluj-Napoca se pot organiza zilele culturale maghiare, deoarece conducerea orașului știe că doar atunci poate fi cultura maghiară o valoare adăugată orașului, dacă se va prezenta în mod autentic și cu accent corespunzător.

În Cluj, dacă s-ar amesteca cultura maghiară și română pe aceiași scenă, sub același acoperiș, atunci ambele ar pierde din propriul profil. Nu se încrucișează merele cu perele, deoarece rezultatul ar fi un hibrid fără valoare.

Mă tem că nu vorbim despre același lucru. Noi vorbim despre coexistența culturilor naționale, deci despre multiculturalitate, iar Dvs amenințați cu segregare, deci faceți politică.

Nu faceți asta domnule Primar! Sunt timpuri noi, scriem anul 2013, și România a ratificat o serie de acte juridice de apărare a drepturilor minorităților, tîrgumureșenii nu vor să revină la disputele nefaste a anilor nouăzeci. Înțelegeți în sfârșit și faptul că maghiarii din Tîrgu Mureș nu vor să fie asimilați! Așa cum nici Clujului, de asemenea nici Tîrgu Mureș-ului nu i-ar fi bine, să se piardă cultura maghiară ca valoare adăugată a orașului.

Dumneavoastră ați jignit maghiarii din Tîrgu Mureș! Eu, în calitate de președinte UDMR Mureș, persoană responsabilă pentru interesele minorității maghiare, nu pot ignora acest lucru.

Ne jigniți în demnitatea noastră umană și națională cu faptul că ne tratați diferențiat, nu ne asigurați la Tîrgu Mureș în centrul orașului posibilitatea organizării Vâltorii Tîrgumureșene și nu sprijiniți evenimentul din fondul comun la care cotizează consistent și contribuabilii maghiari. Această discriminare ne semnalează că maghiarii sunt tratați ca cetățeni de rangul doi la Tîrgu Mureș. Este inadmisibil!

Lasă un răspuns