Centrul de Cercetări Subacvatice din localitatea Dalnic organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, o sesiune de scufundări de noapte în lacul artificial Mylake.
Coordonatorul centrului, Szabo Kolos, a declarat pentru AGERPRES că scufundările vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 19,30, iar participanţii vor putea, ulterior, să socializeze în jurul unui foc de tabără.
„După scufundare ne putem încălzi la un foc de tabără şi să bem o bere şi o pălincă din partea casei. Temperatura apei este de 26 de grade. Se anunţă vreme bună. Vizibilitatea este de 4 metri, nu a fost niciodată atât de bună”, a declarat Szabo Kolos.
Acesta a menţionat că participarea se face pe bază de programare prealabilă, cei interesaţi putând găsi detalii pe pagina de Facebook Mylake.
Scufundătorii au, de asemenea, posibilitatea de a servi o bere în berăria amenajată pe fundul lacului şi de a asista la audiţii muzicale subacvatice.
Szabo Kolos a mai menţionat că lacul de la Dalnic este locul ideal pentru a scăpa de canicula verii şi de a petrece câteva zile de vacanţă, oaspeţii putând participa la cursuri teoretice şi practice de scufundări.
Centrul de Cercetări Subacvatice din Dalnic a fost înfiinţat în urmă cu circa zece ani de tatăl lui Kolos, Szabo Jeno, care are o experienţă de aproape trei decenii în acest domeniu. În anul 1991 acesta a lucrat cu celebrul căpitan Jacques Ives Cousteau într-o expediţie ce a avut ca scop evaluarea gradului de poluare a Dunării, iar în 2007 a lucrat cu Muzeul de Arheologie din Mangalia şi a făcut parte din echipa care a descoperit cetatea scufundată Callatis.
Szabo Jeno a avut, de-a lungul timpului, diverse proiecte interesante, spre exemplu, în urmă cu câţiva ani, a înfiinţat o „şcoală subacvatică” pentru surdo-muţi, unde aceştia erau ajutaţi, prin intermediul audiţiilor subacvatice, să desluşească sunete şi să înveţe cuvinte. AGERPRES