Inspirat de operele şi libertatea de creaţie a lui Constantin Brâncuşi, un artist naiv din Târgu Mureş, Mihaly Tamasi, a început să sculpteze lumea aşa cum o vede el şi, în plus, a creat câte o poveste pentru fiecare sculptură pe care a realizat-o.
Artistul, în vârstă de 42 de ani, sculptează de 21 de ani şi susţine că abia după ce a încetat să mai abordeze această artă cu o mină foarte serioasă şi şi-a permis să creeze liber, aşa ca Brâncuşi, atunci sculptura în lemn şi în piatră a devenit dragostea sa.
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES
„Eu încerc să sculptez lumea aşa cum o văd. Sunt sculptor naiv. Înainte mă străduiam să fac lucrările cât mai natural, pentru că eu credeam că aşa este mai bine, dar am avut meşteri populari de la care am învăţat foarte multe lucruri despre tradiţii şi am învăţat că trebuie să gândesc liber, să am curaj. Şi Brâncuşi s-a jucat şi a avut curajul cu liniile drepte, curbate şi cum a văzut el lumea, aşa a sculptat-o şi am zis că dacă dânsul a reuşit – nu o să fiu aşa niciodată, nici nu pot să fiu nici în umbra lui – şi eu pot crea ce-mi place. Mi-a zis un profesor, domnul Bandi Dezso, să nu încerc să fac lucrarea lui Michelangelo, că niciodată nu o să reuşesc. M-a cunoscut, a văzut cum văd lumea, cum fac sculpturile, cu răbdare, şi mi-a zis să fiu sincer, să sculptez numai ceea ce pot. Nu vreau să îi copiez pe alţii. Atunci încă tot făceam cum ştiam, iar după ce am văzut lucrările lui Brâncuşi mi-am zis că şi eu încerc să fac aşa cum văd lumea şi de atunci m-am apucat să le fac aşa”, a declarat, pentru AGERPRES, Mihaly Tamasi.
Şi dacă tot creează aşa cum vede lumea, Tamasi a conceput adevărate poveşti despre sculpturile sale, iar din acest motiv i-a atribuit câte o poveste fiecărei figurine, pe care o prezintă cu pasiune fiecărui trecător care îi admiră opera.
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES
„De pildă ‘Raza soarelui’ e o femeie care se deschide ca o floare, aşa văd eu femeile. Raza soarelui se deschide ca o floare, străluceşte. De Paşti mergem să udăm florile, adică femeile (tradiţia udatului în Transilvania, n.r.), iar acestea se deschid. O femeie când zâmbeşte se simte bine, e plină de energie, pentru noi bărbaţii trebuie să fie. Trebuie să fie soarele şi luna pentru noi, aşa am şi conceput această sculptură, pe o parte luna, pe cealaltă inima şi raza soarelui. Pentru noi bărbaţii, cel puţin eu aşa văd lumea, aşa ar trebui să fie. Mulţi bărbaţi nu preţuiesc femeia şi raza soarelui de lângă ei. Am făcut şi o sculptură cu o secure al cărei tăiş este pe un cap. Asta pentru că, de multe ori, ne pierdem capul după alte femei, că am vrea şi una, şi alta. Mulţi vor mai multe femei. Unele doamne spun că sculptura asta are capul pătrat iar eu am răspuns că da, fiindcă noi, bărbaţii, ne pierdem capul şi, uneori, avem şi capul pătrat. Şi la sculptura aceasta ne putem uita din două direcţii, din lateral, adică bărbatului i-ar trebui şi altă tânără, dar şi pe cea de lângă el. Eu încă caut perechea mea, dar sunt care o au şi tot nu o preţuiesc”, a precizat sculptorul.
O altă poveste însoţeşte lucrarea ‘Mireasa’, pe care o vede plină de sentimente, de dragoste şi bunătate, iar nunta nu o priveşte ca pe o afacere.
„Toată lumea care vorbeşte de mireasă se gândeşte la haina de mireasă, la nuntă şi la câţi bani se adună, dar, la cum văd eu, mireasa are inima plină de dragoste, de iubire, de vise, de planuri. Aici deasupra, eşarfa se deschide ca o floare, dacă nu se deschide spre viaţă îşi schimbă viaţa. Şi cum e trandafirul, mai pierde câte o petală, dar floarea înfloreşte, apoi cade. Aici în spate am deschis mai tare floarea, ca o eşarfă, câte o petală mai pierde dar totuşi floarea se deschide, viaţa merge înainte, toată viaţa nu poate să fie mireasă continuu. Aici e ‘Frumuseţea’, am pus două inimioare suprapuse, fiindcă femeia plină de inimă şi suflet. Pe partea cealaltă am pus inimile în sus, şi a ieşit altceva. M-am jucat, am desenat, am văzut că-mi place. De pildă aici e ‘Lumina’, nu cea electrică, ci a sufletului, a vieţii, a omului, sinceritatea, cu timpul se observă. Şi am zis că trebuie să fiu unicat şi deja sunt sculptori care recunosc stilul meu”, a susţinut artistul.
În viziunea lui Mihaly Tamas, ‘Viaţa’ pe care a sculptat-o este ca o flacără care arde în funcţie de menirea fiecăruia pe pământ.
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES
„Vedeţi, aici e capul ca o lumânare, arde aura, se vede pe om care-i sincer. Mai ciordeşte (fură, n.r.) câteodată aura, dar cu timpul se cunoaşte. Vedeţi? Corpul e ca o cruce, sufletul şi gândurile şi inima ard ca o flacără. Aşa e viaţa pe care o trăim, lumânarea arde, sunt care ard cu flacără mare, care ard cu flacără mică, fiecare are drumul lui, crucea lui. Şi chiar dacă uneori mai călcăm jos de pe cărarea care ne este scrisă, dar tot acolo o să apucăm să ajungem, unde ne este locul. De pildă, ‘Dragostea’, când două persoane fac o pereche aripile sunt ca la îngeri. Omul când e îndrăgostit nu e ca un înger? Se vede că două persoane fac o pereche, aici e focul şi dragostea. Aici ne pierdem şi capul, când se aprinde focul ne pierdem capul din dragoste”, a povestit Mihaly Tamasi.
Artistul ne-a spus că deşi locuieşte într-o garsonieră, are acasă peste 600 de lucrări, fiecare cu povestea ei, iar când este liber, sculptează.
„Din septembrie, până în martie, când e frig afară, stau în garsonieră, la marginea mesei, lângă geam. Acasă sculptez şi în lut, acolo desenez, calculez, hârtia e lângă mine pe masă tot timpul. De multe ori mă trezesc noaptea şi desenez ceea ce trebuie să fac, ca nu cumva să-mi uit ideea. Acolo şi locuiesc. Încă nu am ajuns să am un atelier separat. Fiecare om iubeşte ceva, îi place să facă ceva. Dacă face ceea ce-i place, nu contează dacă-i locul mic sau mare. Profesorul Bandi Dezso mi-a spus că sunt sculptori care au 90-100 de dălţi, pe care le ţin pe sub pat, dar nu fac treabă nici cât face un singur om cu o singură daltă”, a afirmat acesta.
Artistul a spus că este foarte mândru atunci când cineva vine şi îi recunoaşte meritele şi îi apreciază modul în care realizează sculpturile.
Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES
„A venit anul trecut un sculptor, la Sântioana, şi mi-a spus că a văzut lucrarea la un doctor, era ca un fel de icoană a familiei, făcea parte din viaţa lor. Titlul era ‘Vara’, erau genunchi, talpa era din flori, corpul şi sânii erau petale de flori. Am tăiat simplu capul şi părul şi parcă era raza soarelui. Cum e vara? Vine, cade în genunchi, înfloreşte, de aceea era în genunchi şi plină de flori, după care îşi ia zborul. Urma florilor rămâne, că florile se ofilesc toamna, dar florile lasă urme. Şi talpa era model de floare”, afirmă Tamasi.
Artistul a spus că şi-a descoperit pasiunea pentru sculptură întâmplător şi a învăţat din cărţi, prin biblioteci, cum trebuie să lucreze cu lemnul, cum se usucă pentru a nu crăpa.
„Nu am şcoală de sculptor, de aceea sunt sculptor naiv. Prima dată m-am apucat în lemn, singur, după ce am citit în cărţi. După câţiva ani am mers în Cetate, la Fekete Pal, pe care l-am rugat să mă lase să văd ce face. Că eu prind mai uşor dacă văd. Aşa am făcut ‘Degustătorul de vin’. M-a întrebat dacă nu vreau să sculptez şi m-am apucat, la el am făcut primele lucrări din lut. Aşa m-am apucat de lut, iar de piatră m-am apucat singur, de la o tabără, unde am fost voluntar (…) Acum le vând cu preţuri între 40 de lei şi 350 de lei, sculpturile mai mari. Sunt oameni care fac lucrări deosebite şi le dau pe bani puţini. Eu nu trebuie să le vând, fac ceea ce-mi place şi-mi împodobesc locuinţa. Multă lume merge în muzee şi nu sunt atâtea lucrări câte sunt în camera şi în locuinţa mea. Eu am mai mult de 600 de lucrări, este un loc deosebit. Fac ceea ce-mi place, cât se poate. Am o colegă, artistă cu şcoală, şi a spus că e invidioasă pentru că eu pot să-mi permit mai multe lucruri, pentru că sunt naiv, suntem mai liberi, dar cine preţuieşte sculptura naivă ştie că este o valoare. Dacă am învăţat de la meşteri populari, nu înseamnă că nu am învăţat să sculptăm”, a conchis Mihaly Tamasi. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.