Zece sculpturi inspirate din istoria domeniului Teleki, realizate de arhitecţi şi artişti în concursul de artă ARTDOOR din cadrul Festivalului AWAKE, care va avea loc la Gorneşti, în perioada 17-19 august, vor fi expuse în parcul Castelului Teleki pe întreaga durată a manifestării.
„Proiectul ARTDOOR este unul complementar festivalului, este un concurs de artă pentru instalaţii de mari dimensiuni, inspirate din istoria domeniului Teleki, familie care a fost cunoscută de-a lungul secolelor ca un sprijin important pentru viaţa artistică şi culturală a zonei. Palatul Teleki a fost un important parc de sculpturi în ultimii 200 de ani. Am considerat că orice monument poate fi pus în valoare dacă este adus în zilele noastre şi Festivalul AWAKE oferă o ocazie minunată ca să ne adresăm generaţiei tinerilor, şi nu numai, dar într-un spirit tineresc despre cultură, artă. Aşa s-a născut ideea pentru acest concurs ARTDOOR. Acest an a fost completat cu o idee a arhitecţilor, iar concursul a avut în componenţă şi lucrări realizate de arhitecţi. După selecţie am ajuns la concluzia că între câştigătorii finali avem trei lucrări realizate de arhitecţi, restul de artişti plastici”, a declarat marţi, la Târgu Mureş, directorul de creaţie al AWAKE, Attila Kim.
Juriul ARTDOOR a fost condus de Mircea Cantor, alături de Attila Kim şi Angela Kovacs, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Mureş.
„Juriul, condus de Mircea Cantor, a ales zece câştigători care şi-au creat opere de artă în timpul taberei de creaţie ARTDOOR înainte de festival, care vor putea fi admirate pe cele 8 hectare ale curţii palatului Teleki din Gorneşti, pe tot parcursul festivalului”, a precizat Attila Kim.
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, în prima zi a Festivalului AWAKE. AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.