Clubul Sportiv Municipal (CSM) Târgu Mureș propune creșteri semnificative ale tarifelor pentru închirierea bazelor sportive în anul 2026, conform unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere publică. Majorările fată de tarifele aprobate pentru anul 2023 ajung până la 125% pentru unele categorii.
Conform documentelor la care am avut acces (pe site-ul Primăriei arhiva este nefrecventabilă, așadar am avut acces doar la nivelul anului 2023), cea mai dramatică creștere o înregistrează terenurile de fotbal cu gazon natural de pe strada Plutelor. Dacă în 2023 închirierea lunară costa 800 de lei pentru peste 5 ore pe săptămână, în 2026 tariful maxim ajunge la 1.800 de lei pentru cluburile care rezervă peste 15 ore săptămânal, o majorare de 125%.
Sistemul de tarifare devine mai complex: pentru 10-15 ore săptămânale prețul va fi de 1.400 lei, pentru 5-10 ore – 925 lei, iar pentru sub 5 ore – 575 lei. În comparație, în 2023 orice club care închiria sub 5 ore plătea doar 500 lei lunar.
Meciurile și tenisul, mai scumpe cu 40-50%
Un meci organizat pe terenurile CSM va costa anul viitor 700 lei, față de 500 lei în 2023 (creștere de 40%). O singură oră de închiriere va costa 170 lei, cu 20 lei mai mult decât în prezent. Terenurile de tenis înregistrează majorări între 33 și 50%: tariful pentru programul de dimineață (înainte de ora 12) crește de la 30 la 45 lei/oră, cel de după-amiază de la 40 la 55 lei/oră, iar programul nocturn sare de la 90 la 120 lei/oră.
Abonamentele la săli, cu 71% mai scumpe
Sportivii care frecventează sala de fitness sau cea de kickbox din Parcul Municipal vor plăti, începând cu anul viitor 120 de lei pentru abonamentul lunar, comparativ cu 70 de lei în 2023 – o majorare de 71%, iar o singură ședință de antrenament va costa 35 de lei în loc de 20 lei.
În noutate, proiectul introduce în sistemul de închiriere sala de scrimă și tir cu arcul, respectiv sala de lupte, ambele cu tarife de 35 de lei pentru o ocazie sau 120 de lei pentru abonament lunar.
Modificări la criteriile de alocare
O schimbare importantă privește criteriile de departajare pentru alocarea bazelor sportive. Dacă în 2023 echipele care funcționau în cadrul CSM Târgu Mureș sau aveau contract de colaborare cu clubul primeau 10 puncte bonus, în 2026 acest criteriu a fost eliminat complet.
Noul sistem de punctaj pune accent pe afilierea la federațiile competente (FRF sau alte federații internaționale), nivelul competițional, numărul de sportivi și posibilitatea de plată în avans. Sportivii legitimați la Clubul Sportiv Municipal Târgu Mureș vor avea în continuare acces gratuit la aceste facilități.
Justificare: costuri de întreținere
Potrivit referatului de aprobare, majorările sunt necesare pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și funcționare a bazelor sportive aflate în administrarea clubului.
Proiectul urmează să fie supus votului Consiliului Local Municipal Târgu Mureș într-una din următoarele ședințe, iar dacă va obține votul favorabil, se va aplica începând din ianuarie 2026.
Update:
În urma publicării știrii, reprezentanții CSM ne-au transmis informația lipsă de peste tot – nivelul actual al taxelor, care nu este publicat nici în proiectul de hotărâre, nici nu e de găsit online. Ei mai menționează că nivelul de ajustare e așadar doar la nivelul inflației pentru 2024. Iată mai jos tabelul comparativ:

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.