În ţara noastră anul trecut s-au produs 20 de explozii, 14 în mediul urban, 6 în mediul rural, urmate sau nu de incendiu, în care două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 16 au fost rănite. Principalele cauze care au generat aceste incidente au fost manipularea, depozitarea sau păstrarea necorespunzătoare a materialelor combustibile, a explozivilor, efectuarea unor lucrări/operaţiuni periculoase.
Astfel, în conformitate cu prevederile Normelor tehnice (NTPEE 2008), aprobate prin Ordinul nr. 5 din 2009 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare din domeniul Energiei, pentru clădirile amplasate în localităţile în care există reţea de gaze naturale, indiferent dacă acestea sunt sau nu alimentate cu gaze naturale, se prevăd măsuri de etanşare la trecerile instalaţiilor de orice utilitate (încălzire, apă, canalizare, cabluri electrice, telefonice, televiziune etc.), prin pereţii subterani şi prin planşeele subsolurilor clădirilor.Totodată, existenţa sistemelor corespunzătoare de ventilare/guri de aerisire a subsolurilor este necesară atât pentru protejarea împotriva umidităţii, apariţiei ciupercilor, mucegaiului, extinderii duratei de utilizare a construcţiei, cât şi pentru prevenirea acumulării unor substanţe ce pot declanşa incendii sau explozii.
Atunci când se simte prezenţa mirosului specific scăpărilor de gaze într-un spaţiu închis, trebuie luate următoarele măsuri: Asigurarea ventilării rapide a spaţiului respectiv, prin deschiderea ferestrelor care: conduc direct în exteriorul clădirii (nu spre holuri, case de scări, curţi de lumină), Întreruperea alimentării cu gaze naturale, prin închiderea robinetului de incendiu, Anunţarea de îndată, din exteriorul clădirii, a operatorului sistemului de distribuţie de gaze privind problema identificată, Nepermiterea accesului persoanelor în incinta respectivă, Neexploatarea instalaţiilor electrice şi decuplarea acestora de la sursa de alimentare, Neutilizarea surselor de foc pentru iluminat şi a celor de generare a scânteilor, Nepermiterea fumatului în incinta respectivă;, Anunţarea celorlalţi consumatori racordaţi la instalaţia de utilizare, în situaţia existenţei mai multor consumatori alimentaţi prin branşament comun, se arată într-un cominucat al Compartimentul Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Mureş.
EM