Un comunicat emis de Consiliul Director al Uniunii Jurnaliștilor Maghiari din România salută intenția îmbunătățirii vieții jurnaliștilor prin scutirea de la plata impozitului pe venit. Totodată explică și motivele care fac din acest proiect de lege ajuns în stadiul de a fi promulgată de președintele țării o soluție politică. Deasemenea arată și ceea ce consideră ei că ar fi un ajutor real în îmbunătățirea situației economice a societăților media private.
Redăm comunicatul în întregime:
”Declarație
Salutăm intenţia privind îmbunătăţirea vieţii jurnaliştilor prin scutirea lor de la plata impozitului pe venit, potrivit proiectului de lege adoptat de Parlament şi trimis spre promulgare preşedintelui statului.
Aceasta reprezintă o achitare a unei datorii importante faţă de mass-media, deoarece veniturile majorităţii celor care lucrează în presă sunt sub nivelul salariului mediu brut pe economie.
Cu toate acestea, nu putem să ne bucurăm pentru această soluţie politică, considerând, printre altele, nelalocul său faptul ca ministrul de finanţe să decidă cine sunt beneficiarii măsurii. În această situaţie-capcană trebuie luat în considerare şi faptul că rolul social-tradiţional al jurnalistului este în contradicţie cu statutul de privilegiat, care ar genera lipsă de încredere în obiectivitatea jurnalistului faţă de cei care exercită puterea.
Colegii noştri, care lucrează în mass-media de limbă maghiară din România, sunt angajaţi ai unor societăţi care trăiesc, în majoritatea cazurilor, din diverse forme de sprijin, cu ajutorul proiectelor de finanţare, iar veniturile lor sunt foarte departe de cele ale colegilor lor din Bucureşti, ale starurilor televiziunilor de ştiri, care funcţionează în scop politic şi, în general, de cea a angajaţilor media care se adresează în limba majorităţii populaţiei.
Bineînţeles, pentru colegii cu venituri mari scutirea de la plata impozitului pe venit poate însemna mai mult, deci am considera mai autentică expunerea de motive a Parlamentului în privinţa intenţiei de a îmbunătăţi situaţia celor cu venituri sub medie, dacă obligaţia de plată a impozitului ar fi menţinută peste un anumit nivel de venit.
Prin consultarea organizaţiilor profesionale s-ar putea lua măsuri de fond astfel încât aprecierea activităţii jurnaliştilor să fie mai importantă din punct de vedere financiar, decât salariul minim pe economie. Pe termen lung, acest lucru ar face mai atractivă profesia noastră pentru tinerii bine formaţi şi nu am mai fi nevoiţi să lucrăm în două sau trei locuri de muncă pentru a ne câştiga existenţa.
Considerăm inechitabilă şi practica din organizaţiile publice de media, unde există diferenţe majore de venituri între colegi care lucrează în aceeaşi funcţie, cu experienţă profesională identică.
Nu ne este teamă de cumpărarea de către lumea politică a jurnaliştilor maghiari din România prin introducerea scutirii de la plata impozitului pe venit! Suntem convinşi că exercitarea de presiuni, funcţionarea redacţiilor prin ordine directe, ca şi numirile pe considerente politice în instituţiile publice ale mass-media, au efecte mult mai grave, atât pentru angajaţii media, cât şi pentru consumatorii de media.
Un ajutor real ar fi adoptarea unui cadru general în privinţa carierei, care să permită jurnaliştilor să avanseze profesional în mass-media finanţată de stat şi ar duce la îmbunătăţirea situaţiei economice a societăţilor media private.
Tg-Mureș,
15.02.2020
CONSILIUL DIRECTOR AL
UNIUNII JURNALIŞTILOR MAGHIARI DIN ROMÂNIA”