Anul acesta au fost anulate probele orale de Bacalaureat. Vor fi echivalate cu media notelor obținute în liceu. Anunțul a venit într-o zi cu mii de profesori în stradă si o nouă rundă de negocieri între sidicaliști și Guvern.
Autoritățile i-au anunțat pe dascăli că nu le pot oferi deodată creșterea salarială cerută, dar le vor da 45 la sută în primul an, nu 40, ca până acum. Chiar și asa, liderii de sindicat spun că este revolta mare în cancelarii, unde se vorbește și despre boicotarea examenelor.
În contextul protestelor de vineri și a grevei care nu va înceta curând, ministrul Educației, Ligia Deca, a decis în premieră anularea probelor orale de Bacalaureat, după ce deja le amânase acum două zile.
Un proiect de ordonanță de urgență menționează că probele de competențe se echivalează cu media notelor din cei 4 ani de liceu. Iar aceasta va corespunde unui calificativ.
De exemplu, pentru echivalarea probei de limba română, dacă media este cuprinsă între 5 și 6,99 elevul primește calificativul mediu. Cu media 7 și 8,49 primește calificativul avansat, iar pentru experimentat trebuie să fi avut între 8,50 și 10.
De asemenea, prin același proiect de ordonanță se anulează evaluarea de clasa a șasea și proba practică a examenului de titularizare.
Liderii de sindicat spun că unii dintre greviști sunt pregătiți să boicoteze examenele.
Duminică ar urma ca într-o ședință de guvern să fie adoptată ordonanță de urgență prin care autoritățile au anunțat că probele de competență de la examenul de Bacalaureat vor fi echivalate cu media notelor din timpul anilor de liceu.
Vorbim de probe orale la limba română, limba străină sau competențe digitale, care ar fi trebuie să înceapă luni.