Skydive Transilvania dă drumul înscrierilor la prima școală privată de parașutism din Transilvania pe 29 aprilie, cu ocazia Zilei Siguranței în Parașutism. Înscrierile se vor putea face la fața locului sau ulterior pe site-ul școlii.
Școala este autorizată național (AACR-2023) și internațional (USPA-2009), programul școlii presupune o pregătire teoretică și practică la sol ce durează aproximativ 6 ore, iar cursul pentru obținerea licenței se desfășoară pe parcursul a minimum 25 de salturi de la 3000 m înălțime, trecând prin diferite niveluri de avansare. Licența obținută este recunoscută pe plan mondial, făcând astfel posibilă practicarea parașutismului în orice parte a lumii.
Conform condițiilor legislative în vigoare, vârsta minimă de înscriere este de 16 ani, cu acord parental pentru minori, iar ulterior este necesară licență medicală de tip 2. Aeroclubul pune apoi la dispoziție infrastructura, personalul și echipamentul necesare pentru pregătire.
Skydive Transilvania lansează și invitația la Ziua Siguranței în Parașutism, ediția 2023, care va avea loc pe 29 aprilie. Parașutiștii și doritorii de orice vârstă sunt așteptați la Luncani, jud. Cluj pentru a discuta despre reguli de efectuare în siguranță a salturilor și despre gestionarea incidentelor ce pot apărea în timpul zborului. Ziua Siguranței în Parașutism marchează și începerea sezonului de zbor de anul acesta.
Se deschide prima școală privată de parașutism din Transilvania
Category: Stirile Punctul