Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Judeţean Mureş informează că începând de astăzi, 12 aprilie, efectuează plata ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină utilizată în agricultură, aferent cantităţilor achiziţionate în trimestrul IV al anului 2016.
Valoarea totală a ajutorului de stat, aprobată la plată pentru cei 202 beneficiari de pe raza judeţului Mureş este în sumă de de 1.353.319 lei, iar valoarea efectivă a ajutorului este de 1,795 lei/litru. Sumele astfel plătite se vor regăsi la dispoziţia beneficiarilor până la sfârşitul acestei săptămâni.
De asemenea, anunțăm cei 456 de potenţiali beneficiari care au acord prealabil incheiat pentru anul 2017, că până la data de 02.05.2017 inclusiv, se depun cererile de plată a ajutorului pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 01 ianuarie – 31 martie 2017 (trim. I al anului 2017).
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare pentru anul 2017 depun cererile de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul MADR nr. 1727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.
În perioada 2017 – 2020, diferenţa dintre rata accizei standard, calculată prin actualizarea nivelului prevăzut în coloana 4 din anexa nr. 1 la titlul VIII „Accize şi alte taxe speciale” din Legea nr. 227/2015, cu completările ulterioare, potrivit art. 342 alin. (2) – (4) din acelaşi act normativ, şi rata accizei reduse prevăzută la alin. (2) se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare.
Valoarea accizei pentru anul 2017 este de 1,4185 lei/litru.
Pentru sectorul vegetal, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate la lucrări mecanizate, aferente perioadei pentru care solicit acordarea ajutorului de stat prin rambursare, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.9 din ordin;
b) documente care dovedesc cantitatea de ciuperci produsă, după caz;
c) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
d) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
e) adeverinţă în original de la Registrul agricol, cu suprafeţele aflate în exploatare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare;
f) adeverinţă în original de la Direcţia pentru agricultură judeţeană, pentru suprafeţele plantate cu vie nobilă, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.
Pentru sectorul zootehnic, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate şi utilizate aferent perioadei pentru care solicit acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia privind calculul efectivului rulat/efectivului mediu realizat, întocmită de beneficiar şi vizată de medicul împuternicit de liberă practică, după caz, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.10;
d) copie de pe cererea depusă de către apicultori la consiliul local în vederea asigurării acestora de vetre de stupină temporare sau permanente;
e) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.
Pentru sectorul îmbunătăţiri funciare, cererile de plată se depun însoţite de următoarele documente:
a) situaţia centralizatoare a cantităţilor de motorină achiziţionate, aferentă perioadei pentru care solicită acordarea ajutorului de stat prin rambursare;
b) copie a facturilor fiscale de cumpărare a motorinei emise de vânzător pe numele solicitanţilor;
c) situaţia centralizatoare a cantităţilor de apă pentru irigaţii, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr.11 din ordin;
d) copie a facturilor de apă din care să reiasă volumul de apă consumat de către beneficiar;
e) situaţia suprafeţelor irigate, pe structuri de culturi, aferentă perioadei pentru care se solicită ajutorul de stat;
f) copie a documentelor de identitate şi/sau a documentelor de înregistrare, în cazul în care au intervenit modificări faţă de cererea de acord prealabil pentru finanţare.
Cererile de plată pot fi depuse de administrator/reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal şi este însoţită de copia actului de identitate al persoanei împuternicite.