Medicii din familie din Mureș vor protesta în stradă. În acest sens președintele Patronatului Medicilor de Familie din Mureș, dr. Iulia Băilă, a depus la Primăria Târgu Mureș o cerere pentru avizarea pichetării prefecturii, de cca. 100 de medici, zilnic, în perioada 16 – 19 ianuarie, între orele 12.00 și 14.00.
Medici sunt nemulțumiți de faptul că banii alocați activității lor de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt mai puțini din acest an, deși Guvernul se lăuda că sănătatea a primit un buget cu 40% mai mare în 2024.
Dr. Iulia Băilă a explicat pentru citotorii punctul.ro care sunt nemulțumirile medicilor d efamilie: “Cabinetele medicilor de familie primesc două feluri se sume. Una pentru fiecare pacient, asigurat, înscris care în 2023 era de 12 lei iar acum va fi de 7,7 lei și o sumă pentru serviciul efectuat care în 2023 era de 8 lei iar acum va fi de 6,2 lei”. Cum contractul medicilor de familie cu finanțatorul și anume Casele Județene de Asigurări de Sănătate va expira la 31 ianuarie, de la începutul lunii februarie ar fi trebuit să fie semnat un act adițional. Medici refuză însă să semneze acest act datorită sumelor cu aproximativ 30% mai mici pe care CNAS le propune pentru anul 2024. Medici au aflat de cuantumul acestor sume din documentele publicate, în transparență de CNAS. Ei sunt nemulțumiți de faptul că nu au fost chemați la discuții și amenință că din februarie vor înceta activitatea.
“La sfârșitul anului trecut nu am protesta pentru a primi bani în plus ci doar pentru a ni se deconta serviciile prestate la timp. De exemplu, restanțele aferente lunii noiembrie ne-au fost plătite abia astăzi (vineri, 12 ianuarie – n.r.)”, a mai spus dr. Iulia Băilă.
Patronatul Medicilor de Familie Mureș, prin casa de avocatură care îl reprezintă, a transmis, tot astăzi, o notificare Casei Județene de Asigurări de Sănătate Mureș prin care aduce la cunoștința finanțatorului refuzul incheierii Actului adiţional la Contractul de prestări servicii cu data de începere 01.02.2024,” câtă vreme condițiile financiare publicate pe transparenţa decizională a CNAS privind valorile punctului pentru serviciile medicale nu corespund cerinţelor medicilor de familie şi nici condiţiilor economice actuale din România”. În document se mai arată că “prin lege CNAS trebuie să garanteze cetăţeanului asigurat medical dreptul la servicii de sănătate, prin urmare, trebuie să ofere furnizorilor de servicii medicale o finanțare corectă în acord cu inflaţia actuală din România şi cu condiţiile economice din anul 2024”.
Nemulțumiți de sumele propuse de CNAS pentru valoare a punctului pentru servicii medicale sunt și medici din ambulatoriile de specialitate. O eventuală închidere, de la 1 februarie a cabinetelor medicilor de familie și a ambulatoriilor ar crea haos în rîndul populației, angajatorilor, dacă ne gândim la situația concediilor medicale, în sistemul sanitar în general.
Marți, medici de familie din județul Mureș se vor întâlni în cadrul unei ședințe de lucru în structurile lor asociative unde vor lua decizii cu privire la următorii pași ai protestului lor. Tot atunci, dr. Luminița Boitor – președintele Asociației Medicilor de Familie Mureș și dr. Iulia Băilă – președintele Patronatului Medicilor de Familie Mureș vor susține o conferință de presă.
D.B.