Municipiul Sighișoara informează persoanele interesate că, din volumul total de 4.000 mc al lemnului de foc din fondul forestier proprietatea Municipiului Sighişoara, au fost aprobate un număr de 516 de cereri, echivalentul a 2.580 mc, rămânând o cantitate de 1.420 mc.
Având în vedere că, termenul limită de depunere a cererilor pentru cumpărare a lemnelor de foc pentru sezonul rece al anului 2018 – 2019, era 1 august 2018, dar resursele aprobate nu s-au epuizat, termenul se prelungeşte până la data de 15 SEPTEMBRIE 2018 .
Valorificarea lemnului de foc către populaţie se face după aceleaşi criterii:
– maxim 5,00 mc, echivalent a 8 metri steri lemne de foc/familie şi persoane singure;
– valorificarea lemnului de foc se va face către familiile şi persoanele singure, cu domiciliul în Municipiul Sighişoara, în limita volumului maxim de lemn de foc aprobat;
– cererile se găsesc la servicul Relaţii cu publicul, precum şi pe site-ul instituţiei. Acestea trebuie să fie insoţite de o copie după actul de identitate şi număr de telefon.
Se prelungeşte termenul de depunere a cererilor pentru cumpărare a lemnelor de foc la Sighişoara
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.