Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș primește cereri pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru persoanele cu venituri reduse din municipiu.
Începând de luni, 6 iunie 2022, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș preia cereri de la persoanele vulnerabile din punct de vedere social, în vederea acordării tichetelor sociale pe suport electronic, acordate în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2022, conform prevederilor OUG nr. 63/2022. Sprijinul material acordat pe baza tichetului social pe suport electronic are o valoare nominală de 250 lei şi se acordă o dată la două luni pentru achiziționarea de produse alimentare de bază și/sau pentru asigurarea de mese calde.
Sumele acordate pot fi utilizate în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.
Beneficiarii programului
În cazul:
pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1500 lei;
persoanelor – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
familiilor care au stabilit dreptul la ajutorul social sau alocație pentru susținerea familiei,
NU sunt necesare demersuri din partea beneficiarilor. Casa Județeană de Pensii Mureș și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială are deja în evidență aceste persoane, care vor primi acasă, prin poștă, tichetele sociale, pe suport tip card.
În cazul:
familiilor cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
familiilor monoparentale, ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
persoanelor fără adăpost,
acestea trebuie să depună începând de luni, 6 iunie 2022, următoarele acte:
Cerere tip însoțită de o declarație pe propria răspundere – disponibilă AICI: https://www.tirgumures.ro/…/Cerere%20si%20declaratie…
Copie după actele de identitate ale membrilor familiei, certificate de naștere/căsătorie;
Adeverință privind veniturile realizate în anul 2022, aferente perioadei cuprinse între luna ianuarie 2022 și luna anterioară celei în care se va plăti sprijinul material;
Alte acte, după caz.
Documentele mai sus menționate, pot fi transmise în format electronic la adresa de e-mail registratura.das@tirgumures.ro sau depuse în format fizic la Registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, nr. 9, Camera 8, (program: Luni-Vineri 08:00-12:00, Marți și Joi de la 14:00-16:00), până în ultima zi a fiecărei luni, pentru a putea beneficia de ajutor începând cu luna următoare. Declarația pe propria răspundere se depune o singură dată, pentru acordarea tichetelor aferente întregii perioade a programului, începând cu luna în care s-a acordat acest ajutor.
Pentru persoanele fără adăpost, formularele sunt disponibile în format tipărit la Registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș sau direct la Adăpostul de Noapte situat în Târgu Mureș, str. Rozmarinului, nr. 36.
Persoanele care se încadrează în mai multe categorii dintre cele prevăzute mai sus, beneficiază de sprijinul aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestuia.
Reamintim faptul că, tichetele sociale pe suport electronic se transmit prin poștă la domiciliul beneficiarilor. Excepție fac persoanele fără adăpost, în cazul cărora, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș, se va ocupa de distribuirea directă.
Sumele acordate prin intermediul acestor tichete sociale pot fi utilizate doar pentru achiziționarea de produse alimentare și mese calde, numai în rețeaua unităților afiliate, pe baza actului de identitate al beneficiarului, în termen de 12 luni de la data fiecărei alimentări.
Detalii: https://bit.ly/3GLZq2U