Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a anunţat duminică semnarea Certificatului de Urbanism pentru autostrada Transilvania, secţiunea 2A Ogra – Câmpia Turzii, sector de drum către municipiul Târgu Mureş care are o lungime aproximativă de 40 de kilometri.
Documentul semnat de preşedintele CJ Cluj a fost solicitat de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). ‘Am semnat cu plăcere şi bucurie acest document, este un prim pas spre continuarea lucrărilor la acest important obiectiv de investiţii. Sper ca beneficiarul Certificatului de Urbanism, în speţă CNADNR, să obţină cât mai repede avizele necesare şi să depună la Consiliul Judeţean Cluj cererea de autorizare a lucrărilor’, a precizat Horea Uioreanu, potrivit unui comunicat de presă transmis AGERPRES.
Preşedintele CJ Cluj a adăugat că faptul că acest document de urbanism a fost solicitat de CNADNR înseamnă că Executivul are banii necesari continuării lucrărilor la autostradă. ‘Infrastructura rutieră este esenţială nu doar pentru a facilita drumul locuitorilor din zonă şi al turiştilor spre sudul ţării, ci şi pentru dezvoltarea economică’, a declarat Horea Uioreanu. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj şi-a exprimat speranţa că se vor găsi fonduri şi pentru tronsonul de autostradă Gilău – Suplacu de Barcău – Borş, pentru a se asigura legătura cu reţeaua de autostrăzi din Ungaria.
Lucrările la Autostrada Transilvania, care ar trebui să aibă o lungime de 415 kilometri, au început în vara anului 2006. Atunci se credea că autostrada – care reprezenta la acel moment una dintre cele mai mari lucrări de infrastructură rutieră din Europa – va fi finalizată în anul 2012. În prezent sunt finalizaţi 55 de kilometri, între localitatea clujeană Gilău şi municipiul Turda, respectiv Câmpia Turzii. Prima secţiune – Gilău – Turda – a fost dată în funcţiune în decembrie 2009, reprezentând un factor esenţial în decongestionarea traficului în Cluj-Napoca.
AGERPRES
Update: Președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, a semnat Certificatele de Urbanism pentru Autostrada Transilvania, secțiunea 2A Ogra – Câmpia Turzii.
În urma adresei nr. 2215 din 6 februarie 2014, transmisă de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Consiliul Județean Mureș a solicitat avizele primăriilor Gheorghe Doja, Ungheni, Sânpaul, Ogra și Tîrgu Mureș. După emiterea acestora, Președintele Consiliului Județean Mureș a semnat Certificatul de Urbanism nr. 25 din 6 martie 2014, pentru sectorul de autostradă Tîrgu Mureș – Ogra, precum și pentru drumul de legătură cu municipiul Tîrgu Mureș, care va fi construit între nodul de autostradă situat în satul Ilieni, comuna Gheorghe Doja și DN15, zona Metro.
Al doilea Certificat de Urbanism, cu numărul 26, a fost emis de Consiliul Județean Mureș tot în 6 martie, ca răspuns la adresa CNADNR nr. 2271 din 7 februarie 2014. Certificatul de Urbanism a fost emis după obținerea avizelor din partea primăriilor Bogata, Chețani, Cuci, Iernut, Cucerdea, Luduș, Ogra și vizează sectorul viitoarei autostrăzi, între comuna Ogra și limita cu județul Cluj, situată în satul Hădăreni, comuna Chețani.
„Îmi exprim satisfacția că în curând, pe teritoriul județului Mureș va fi construită prima autostradă din istorie și sper ca aceasta să fie, în timp, legătura noastră cu Occidentul. Sper, de asemenea, că acest pas va fi urmat de începerea demersurilor pentru sectorul de autostradă Tîrgu Mureș – Brașov. Astfel, județul Mureș va deveni un punct de intersecție al mai multor căi de comunicație, respectiv autostradă – aeroport – cale ferată, ceea ce va duce la dezvoltarea economică a zonei”, a declarat Președintele Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre.
După emiterea Certificatelor de Urbanism de către Consiliul Județean Mureș, urmează ca CNADNR să obțină avizele specifice, iar în perioada imediat următoare, Consiliul Județean Mureș va putea emite și autorizația de construcție pentru Autostrada Transilvania, secțiunea 2A Ogra – Câmpia Turzii, până la limita cu județul Cluj.
Sursa: Consiliul Judeţean Mureş