Se va deschide un nou nivel pentru turiști, în salina Praid

Se va deschide un nou nivel pentru turiști, în salina Praid

Acesta este situat la adâncimea de 150 de metri, cu 30 de metri sub nivelul actual, unde deja există facilitățile turistice și pentru tratament.
Directorul salinei Praid, Seprödi Zoltán, a precizat că noul nivel are exact dimensiunile celui actual și că va fi nevoie de patru ani pentru amenajări:

În 2018 ne pregătim pentru o investiție majoră, pentru că vrem să deschidem încă un nivel pentru turiști. În plin sezon, în august, am ajuns la 8.000 de intrări pe zi și nu mai este loc, deci trebuie să extindem baza turistică, care în perspectivă are cam patru ani de finalizare. Prima fază este ca zona să fie în siguranță, apoi amenajarea zonei cu energie electrică, apă, canalizare, lift. Acest orizont este exact dedesubtul orizontului actual al bazei de tratament și de agrement.”

Salina Praid a înregistrat, pentru al doilea an consecutiv, un sezon turistic foarte bun, cu peste 640 de mii de coborâri în subteran.
Cei mai mulți turişti sunt, în ordine, din România, Ungaria și Republica Moldova, a precizat Seprödi Zoltán:

Dacă în 2016 am avut 639.785 de persoane care au intrat în salină, în anul 2017 numărul a crescut la 641.603. Asta înseamnă și o creștere a veniturilor din turism, de 5,52 la sută.”

Turiştii care coboară în galeria de vizitare beneficiază de facilităţi precum spaţii de joacă şi creaţie pentru cei mici, parc de aventuri, acces gratuit la Internet, un cinematograf, o biserică sau posibilitatea de servire a mesei.

Sursa: radiomures.ro