În toată istoria lui de peste 100 de ani, automobilul a avut drept componentă principală motorul cu combustie internă. Toți cei care se gândesc la un autoturism modern, se vor gândi, automat, la performanțele motorului cu care este dotat. Ce putere are, cât combustibil consumă în oraș sau în afara lui, ce ulei este perfect pentru întreținere – acestea sunt doar câteva din interesele unui automobilist.
Dar dacă te gândești puțin mai bine, un automobil, chiar și dotat cu cel mai avansat tehnologic motor posibil, nu va putea să te ducă la destinație fără ajutorul roților și, mai ales, fără anvelope. Tehnic vorbind, acestea sunt cele care asigura contactul direct al mașinii tale cu asfaltul.
Iar cum toți oamenii sunt diferiți și au diverse stiluri de viață, la fel și modurile lor de condus sunt variate. Poate nu te-ai gândit ce legătură poate fi între stilul de condus și anvelope, dar e de ajuns să observi diferitele modele utilizate la mașinile de curse. Vei afla astfel influența pe care o poate avea un tip de cauciuc asupra comportamentului autoturismului.
Un monopost de Formula 1 va avea nevoie de anvelope cât mai netede pentru o aderență maximă la asfalt și o accelerație superioară. O mașină de raliu pe teren accidentat nu va putea folosi astfel de cauciucuri pentru că pilotul s-ar putea trezi în decor la primul viraj.
Iată un ghid complet al tipurilor de anvelope pe care le poți utiliza în funcție de mai mulți factori
- Anvelopele all season
De multe ori, automobilele, în special cele proaspăt ieșite din fabrică, sunt echipate cu un set de anvelope all season. După cum indică și denumirea din limba engleză (toate anotimpurile), aceste cauciucuri încearcă să ofere un echilibru cât mai corect între performanță, aderență, siguranță pe vreme umedă, un nivel de zgomot acceptabil la rulaj și nu în cele din urmă, durabilitate.
Aceste anvelope sunt construite din compuși de cauciuc de o mai mare duritate. În timp ce aceștia scad puțin aderența pe asfaltul uscat, aduc un comportament excelent al mașinii în condiții de ploaie sau zăpadă ușoară.
Dacă ești adeptul echilibrului și în domeniul șofatului, poți alege cu încredere un set de anvelope all season de la Auto Soft și vei fi sigur că mașina va rula în siguranță.
- Anvelopele de vară
Denumite și anvelope de performanță, aceste cauciucuri împrumută unele caracteristici din lumea Formulei 1. Dacă e ceva ce poate defini această categorie, acel lucru este viteza. Iar cum nu poți prinde prea multă viteză dacă roțile nu transmit puterea motorului, este logic că mașina ta trebuie să aibă o suprafață de contact cât mai mare cu solul.
Astfel, anvelopele de vară au în compoziție unii compuși mai moi, mai maleabili, care se pot mula mai ușor pe suprafața de contact. În plus, acele striații sunt radiale, în sensul rotirii pentru a nu opune rezistență și au doar rolul de a împiedica acvaplanarea în condiții de ploaie.
- Anvelope de iarnă
Condusul mașinii pe timp de iarnă poate fi o provocare. Asta dacă nu ți-ai echipat autoturismul corespunzător, mai ales în ceea ce privește anvelopele. Alegerea unor cauciucuri pentru iarnă depinde foarte mult de condițiile atmosferice și de terenul pe care vei conduce.
Astfel, dacă vei avea un traseu cu multă zăpadă afânată și noroi, cele mai indicate sunt anvelopele care prezinta un marcaj M&S (mud & snow – noroi și zăpadă). Dacă estimezi că vei avea de parcurs porțiuni de drum înghețat sau cu polei, atunci trebuie să cauți marcajul unui fulg de zăpadă pe latura cauciucurilor. Vei ști astfel că ai ales exact ceea ce trebuie pentru siguranța ta.
În concluzie, alegerea unor anvelope adecvate în funcție de stilul tău de condus și, mai ales, de condițiile de vreme și traseu, este cheia unei experiențe plăcute la volan, fără incidente neplăcute.
Sursa foto: www.shutterstock.com