Vineri, 7 iunie, consilierii județeni sunt chemați la o ședință festivă extraordinară a Consiliului Județean, cu ocazia împlinii a 100 de ani de la construcția Palatului Culturii, clădire aflată în prezent în patrimoniul CJ. Evenimentul are loc însă peste drum, la Palatul Administrativ, în sala mare, locul tradițional în care CJ își ține ședințele.
Palatul Culturii este una din cele mai reprezentative clădire ale orașului, fiind ridicată între anii 1911 și 1913, în mandatul de primar a lui Bernády György, proiectanți și arhitecți fiind Komor Marcell și Jakab Dezső. Construcția a fost ridicată în perioada Imperiului Austroungar, când astfel de edificii erau ridicate peste tot în imperiu. La vremea aceea, primarul Bernády a avut ambiția să ridice cea mai impozantă astfel de clădire din tot imperiul, în ciuda criticilor locale de care s-a lovit. Cea mai cunoscută sală a sa este Sala Oglinzilor, care pe peretele dintre stradă are 12 vitralii, care au fost propuse pentru a reprezenta Europa la expoziția de artă de la San Francisco din 1914, lucrur care nu s-a mai întâmplat din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. Au fost trimise totuși schițele, care au fost și premiate.
Momentan, clădirea este una multifuncțională, adăpostind Filarmonica de Stat Tîrgu-Mureș, Biblioteca Județeană Mureș, Muzeul de Artă, Galeriile Uniunii Artiștilor Plastici și o expoziție permanentă a Muzeului de Istorie.