Consilierii municipali de la Tîrgu-Mureș se întâlnesc astăzi la o ședință, la care se așteaptă luarea unor decizii foarte importante. De pildă, după o mai lungă perioadă de tergiversări, astăzi s-ar putea alege noul viceprimar. La punctul 2 de pe ordinea de zi există un punct în acest sens, candidatul cu cele mai mari șanse de a fi ales fiind Peti Andras, cel desemnat de UDMR drept candidat pentru această funcție.
La punctul 5, consilierilor le este supus dezbaterii și votului un proiect privind începerea demersurilor pentru ca Tîrgu-Mureș să devină capitală culturală. Ideea a fost exprimată și în trecut de Csegzi Sandor, consilierul primarului, care spunea în cursul dezbaterii GLOCAL 2013 pe marginea Strategiei ‘Târgu Mureş – Oraş Digital’, că Tîrgu-Mureș ar putea candida pentru titlul de capitală culturală în anul 2021. Dacă hotărârea este adoptată, Primăria Tîrgu-Mureș va începe demersurile pentru candidatură.
La punctul 6, de această dată este vorba despre un proiect foarte sensibil, care a născut debateri aprinse în ultimul an, schimburi dure de replici și chiar dispute deschise. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind redenumirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Tîrgu-Mureș în „Şcoala Gimnazială Dr. Bernády György Általános Iskola”. Proiectul apaține grupului UDMR, însă până acum exista o opoziție consistentă în CL pe acest proiect.
O altă decizie crucială pentru o parte din locuitorii Tîrgu-Mureșului s-ar putea lua la punctul 16, de pe ordinea de zi. După ce serviciul de termoficare a fost externalizat și plimbat de la un operator privat la SC Locativ SA, aceștia din urmă ar dori să renunțe la el. În tot acest timp, din cauza datoriilor fostului Energomur către furnizori, care au dus la numeroase sistări ale apei calde, numărul abonaților rămași în sistem a scăzut drastic, iar serviciul cu greu mai poate fi făcut profitabil. Totuși, câteva mii de apartamente din Tîrgu-Mureș sunt în continuare racordate la acest sistem centralizat, iar închiderea operatorului ar putea duce la o problemă socială pentru cei care nu-și permit achiziția unei centrale termice de apartament.