Ședința extraordinară convocată ”de îndată” cu o zi în urmă pentru 5 decembrie 2019, ora 12, după cum spunea consilierul Moldovan, a fost o ședință ”pentru rectificarea rectificării.”
Nu a mai fost de multă vreme o ședință atât de aprinsă, deși au lipsit 9 consilieri locali. Considerând că sistemul de traducere simultană chiar funcționează, consilierii UDMR au vorbit în limba maghiară. S-au bucurat că după atâtea încercări eșuate, chiar există acest semn de normalitate. Numai că bucuria lor a fost de scurtă durată, consilierul Radu Bălaș anunțând că pe pagina de socializare, pe Facebook, nu apare traducerea! Astfel că în intervențiile lor consilierii au vorbit doar în limba română.
Au fost clarificate unele neînțelegeri.
Consilierul Csiki i-a explicat colegului Moldovan că la ședința trecută de rectificare, amendamentul său nu a fost votat pentru că nu a specificat de unde vrea să ia banii și unde vrea să reloce.
Consilierul Pápai și-a exprimat mirarea că tocmai acum s-a stricat centrala termică pentru asigurarea căldurii în școli. Deasemenea a menționat că banii alocați pentru statuia scriitorului Sütő András, nici de data asta nu sunt folosiți pentru amplasarea statuii, banii fiind relocați.
Consilierul Peti András a lăudat faptul că Piața Teatrului și curtea Cetății Medievale au fost alese pentru amplasarea patinoarului artificial, lucru lăudabil pentru accesibilitate, menționând că și alte manifestări culturale, cum ar fi Forgatag sau altele ar putea fi organizate acolo.
Consilierul Bakos a intervenit că ședința a fost convocată pentru joi la ora 14, dar e ciudat ca de pe o zi pe alta să se schimbe ora de începere, pe nepusă masă, colegii care lipsesc ”nu sunt probabil toți șomeri”.
Dacă era ședință ”de îndată”- modă nouă să discutăm pe marginea bugetului, când nu e nici revoluție, nici război, dacă e așa de urgent trebuia să rezolve primarul, au fost de acord consilierii nemulțumiți că ședința a început cu 2 ore mai devreme, ca niciodată, la ora 12.
Nu suntem nebuni!
S-a votat ordinea zi, dar consilierul Radu Bălaș a ținut să citească un comunicat al Primăriei, semnat de direcția Relații Internaționale și Direcția Școli, care îi face nebuni pe consilierii locali. ”Gașca zurlii” trimite scrisori, comunicate la școli…că nu mai are bani pentru ceafă de porc, dar banii votați au ajuns la elevii în școli. ”7 centrale nu încălzesc 7 școli, centralele astea termice s – au stricat in weekend și luni.” , constată consilierul.
Și-a exprimat opinia și viceprimarul Sergiu Papuc, transmițănd mesajul ”că s-a ajuns prea departe, noi nu suntem nebuni. Nu știu ce v-a apucat? Doar pentru remarca asta, care este deplasată!”-ar trebui să-și ceară scuze directorul Lobonț.
Consilierul Vajda György membru în consiliul de administrație a școlii, a primit două adrese din care reiese că Școla Avram Iancu din 2017 a solicitat schimbarea cazanului, în 2 ani nu s-a găsit finanțare, iar acum sunt atacați cei din consiliul local. ”Nu vă faceți treaba, dați-vă demisia, îmi pasă de copii, de orașul, vă bateți joc de noi? De ce n-ați venit în comisie. E obrăznicie. Nu vă supărați, nu așa se face!”- și-a exprimat indignarea consilierul apoi a zis și în maghiară.
Copiii sunt în pericol!
Directorul Lobonț a dat replica. ”Sumele au fost solicitate pe bugetul 2019, ni s- au tăiat sumele, există 7 adrese prin care solicităm achiziția de centrale. ”25 de mii de copii sunt în orașul asta. Dacă temperaturile scad, 3000 de copii sunt în pericol!”
Adevăratul vinovat e directorul de școală!
Viceprimarul Sergiu Papuc e revoltat pentru că directorii nu-și fac treaba și consilierii sunt trași de urechi. Nu se poate ca un director nu știe că li s-a stricat centrala! Nu-i normal! Copiii stau în frig și sunt în pericol! (Atrăgând atenția asupra nuanțelor limbii române!) A devăratul vinovat e directorul de școală!
”Aberații și minciuni”.
Consilierul Csiki își exprimă tristețea că traducerea sincron nu e rezolvată!, astfel că va vorbi numai în limba română. Îi dă replica lui Lobonț, pentru că a atacat numai consilierii, deși toate realocările s-au aprobat. A urmat o trecere în revistă cu sumele alocate, cu mențiunea că până în 21 noiembrie din 39 de milioane de lei doar 21 milioane au fost plătite! Deci? ”Aberații și minciuni”.
A urmat un schimb de replici, cu exemple de lucrări care stagnează de 4 luni din lipsă de bani. „ Am vorbit în numele tuturor…anual se alocă sume mai mari decât în anii precedenți. Important e să fie puse la punct școlile unde este activitate”, a punctat consilierul Csiki făcând aluzie la liceul de chimie.
Susținem educația!
Exprimându-și motivele din cauza cărora se abțin de la vot, Radu Bălaș a spus: ”Nu vom vota niciodată un buget în care se alocă bani pentru concerte gratuite. Se creează falsa impresie că nu susținem educația. Am majorat bugetul de la 18 milioane cât a fost în 2016, acum avem 40 de milioane de lei, aș vrea să avem și mai mult și să nu dăm 8 milioane de lei la concerte gratuite și la Clubul Sportiv Municipal.”
Consilierl Moldovan a trecut la citirea amendamentelor, menționând de unde și câți bani se realocă pentru ce. A cerut o pauză de cinci minute, crezând că ar mai trebui explicat că nu solicită sume în plus, ci relocarea unor bani nefolosiți până la această oră în proiectele aflate în derulare, proiecte ce nu pot fi terminate până la finele anului în curs. Astfel o parte din aceste sume vor fi relocate pentru obiecte de joacă, dacă tot suntem în luna cadourilor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.