Ultima ședință ordinară a Consiliului Local Reghin s-a desfășurat în 13 decembrie sub semnul sărbătorilor. În consecință, cei 19 aleși ai reghinenilor nu au avut păreri contradictorii asupra punctelor înscrise pe ordinea de zi și întâlnirea s-a consumat în circa 60 de minute.
S-a rectificat bugetul
9 proiecte de hotărâre și un punct pentru ,,Diverse” au făcut subiectul dezbaterilor de joi la Reghin. Printre acestea s-a aflat și proiectul referitor la rectificarea Bugetului General al Primăriei municipiului Reghin pe anul 2012. Astfel, printre altele, la capitolul învățământ s-au suplimentat cheltuielile materiale cu suma de 11.000 de lei. Din acești bani, 8.000 de lei sunt destinați Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 3, care își va achita facturile de gaz, iar restul sumei, respectiv 3.000 de lei sunt pentru diferite servicii care trebuie plătite prestatorilor de către reprezentanții Grădiniței cu Program Prelungit Nr 5.
Din materialele de ședință postate pe site-ul Primăriei reiese și faptul că la Grupul Școlar ,,Lucian Blaga”, din economiile făcute la rechizite (1.600 de lei), la materialele de curățenie (1.100 de lei), consumul de apă ( 3.700 de lei) și cheltuielile poștale ( 600 de lei), s-au suplimentat 7.000 de lei pentru alte bunuri și servicii.
Gratuități la transportul în comun
Celelalte proiecte înscrise pe ordinea de zi a ședinței au vizat aprobarea actului adiţional de modificare şi completare a Protocolului încheiat între municipiul Reghin şi Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, acordarea de gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, precum şi stabilirea cuantumului gratuităţii pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, dar şi pentru însoţitorii asistenţi personali ai acestora (în limita sumei de 20 de lei pe lună). A fost aprobată, de asemenea, participarea municipiului Reghin în calitate de coorganizator, alături de Asociaţia Culturală TITÁNZENE din Reghin la „Concertul de Crăciun 2012”, organizat la Casa de Cultură a Tineretului „George Enescu”, în această săptămână.
Emeșe Ardelean