200 de persoane au fost invitate la Reghin pentru a participa la inaugurarea oficială a noului sediu al Poliției. Printre acestea se numără și ministrul administrației și internelor Mircea Dușa, Inspectorul General al Poliției Române, chestorul Petre Tobă, secretarul general adjunct al Ministerului Administrației și Internelor, chestorul Ioan Nicolae Căbulea, reprezentanți ai IPJ Mureș, oficialități locale și județene din cadrul Primăriei, Consiliului Județean și Prefecturii Mureș, primari din comunele învecinate. Evenimentul s-a desfășurat sâmbătă, 10 noiembrie de la ora 11, la sediul situat la parterul noului bloc din cartierul Unirii.
Spațiu modern
Polițiștii s-au mutat în casă nouă în urmă cu circa două săptămâni și s-au declarat încântați de noile birouri încă din prima zi. ,,Încăperile noi și moderne, spațiul special amenajat pentru activitățile specifice, pe o suprafață de circa 1.300 de metri pătrați au îmbunătățit considerabil condițiile de muncă”, a declarat comisarul-șef Vasile Oltean, comandantul poliției reghinene.
Noul sediu reprezintă unul dintre cele mai moderne spații din România în care lucrează la ora actuală oameni ai legii, iar distanța față de centrul orașului ar putea fi rezolvată în curând prin înființarea unui traseu de autobuze în zona respectivă.
Fostul sediu: de vânzare
Rămasă fără locatari, clădirea din centrul municipiului Reghin, în care a funcţionat Poliţia, este acum de vânzare. Cei trei fraţi moştenitori ai imobilului stabiliţi în Germania şi Austria, care doresc să vândă sau măcar să închirieze, au primit deja primele oferte. Se pare că investitori din țară și străinătate s-au arătat interesați de clădire, dar încă nu s-a bătut palma cu nimeni.
Reprezentantul legal al proprietarilor, Kántor Imre Zoltán, spune că cei trei clienţi ai săi nu doresc să comenteze starea în care a rămas imobilul, dar unele încăperi nu arată chiar rău şi pot fi utilizate așa cum sunt.
Imobilul a aparținut până în anul 1947 unui farmacist celebru în zonă și a fost redobândit legal în urmă cu 6 ani.
Emeșe Ardelean