Şefii autorităţilor locale şi judeţene din Secuime: singura cale viabilă este autonomia

Şefii autorităţilor locale şi judeţene din Secuime: singura cale viabilă este autonomia

Autonomia este singura cale viabilă pentru Ţinutul Secuiesc, aceasta fiind ideea care a stat la baza creării, în urmă cu o sută de ani, a Consiliului Naţional Secuiesc (CNS) – au subliniat într-o declaraţie comună remisă, miercuri, preşedinţii consiliilor judeţene din Secuime, respectiv, primarii aleşi din cele două municipii secuieşti cu populaţie majoritar maghiară.

Semnatarii documentului – Csaba Borboly, preşedintele CJ
Harghita, Ferenc Péter, preşedintele CJ Mureş, Sándor Tamás,
preşedintele CJ Covasna, respectiv, Árpád Antal, primarul oraşului
Sfântu Gheorghe şi Róbert Ráduly, primarul oraşului Miercurea Ciuc
– consideră că solidaritatea a devenit o “cerinţă imperativă” faţă
de toţi cei care lucrează pentru binele public în Secuime.

“Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea
Consiliului Naţional Secuiesc, dorim să facem urările conform
acestei moşteniri spirituale. Acesta este centenarul pe care îl
sărbătorim noi, lupta de o sută de ani a comunităţii noastre,
deoarece pe lângă pierderile suferite nu putem uita, că nu s-a
reuşit înfrângerea noastră. Suntem aici şi muncim, comunitatea
noastră a supravieţuit acestui secol dificil şi nu vom face
compromisuri” – au arătat şefii autorităţilor locale secuieşti în
declarţia comună.

În opinia acestora, la adresa unităţii secuieşti a fost lansat
un atac coordonat de către cei care “sărbătoresc un alt centenar”,
iar pentru a contracara acest lucru, este nevoie de organizaţiile
civile, de fiecare maghiar şi fiecare secui din Transilvania.

“Ne apropiem de Advent şi de Crăciun, astfel că cerem membrilor
comunităţii noastre, să ne sprijinim unii pe ceilalţi pentru
secolele ce urmează” – se arată în comunicat.

Cu ocazia aniversării a o sută de ani de la înfiinţare, CNS
organizează duminică, în piaţa centrală din Sfântu Gheorghe, “Marea
Adunare a Secuilor”, la care sunt aşteptaţi secuii şi toţi
maghiarii transilvăneni care se declară solidari cu aceştia. Prin
intermediul mitingului se doreşte accentuarea dorinţei secuimii
pentru autonomie, pe care reprezentanţii comunităţii doresc să o
promoveze şi la Bucureşti, precum şi la sediile instituţiilor
internaţionale, la Strasbourg, Geneva şi New York.

MTI