Continuăm seria prezentării șefilor de promoție UMFST G.E. Palade Târgu Mureș. #sefidepromotie #umfst
După absolvirea Facultății de Inginerie și Tehnologia Informației, specializarea Inginerie Economică Industrială, am decis să continui să mă dezvolt și să dobândesc cât mai multe cunoștințe în domeniul managementului sistemelor calității.
Doresc să le mulțumesc pe această cale cadrelor didactice care au fost alături de mine și colegii mei, contribuind astfel la formarea noastră.
Informațiile acumulate în toți acești ani sunt o rampă de lansare în domeniul industrial, fiind convinsă că ingineria este și va fi un domeniu deschis spre provocări mari și țeluri înalte, aducându-mi astfel în timp satisfacții multe și împliniri profesionale.
Mădălina-Elena Palcu
Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației
Programul de studii Managementul sistemelor calității
Această facultate ne-a oferit oportunitatea de a învăța și de a ne dezvolta într-un domeniu care ne pasionează cu adevărat. Am avut privilegiul de a învăța de la profesori excepționali, care ne-au împărtășit cunoștințele și experiența lor în educație fizică și sport. Ne-au inspirat și ne-au încurajat să ne depășim limitele și să ne urmărim visurile!
Mesajul meu pentru voi l-am descoperit in cuvintele lui George Eliot: „Niciodată nu e prea târziu să fii ceea ce ai fi putut fi!”
Eugen Claudiu Canceroschi
Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior”
Programul de studii Educație fizică și sportivă
Sunt fericită că am ales UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și acest program de studii, deoarece mi-au oferit o experiență de neuitat. Pentru mine, acești 3 ani de studii au fost extrem de interesanți, de la studiul online, la studiul fizic, apoi mobilitatea Erasmus.
Aș dori să le mulțumesc profesorilor pentru oportunitățile oferite și suportul continuu. Îmi propun să continui studiile la master în domeniul marketing.
Valeria Petrovici
Facultatea de Economie și Drept
Programul de studii Finanțe și bănci
Citeste și:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.