Continuăm să vă prezentăm șefii de promoție UMFST G.E. Palade Târgu Mureș și vă invităm să aflați de la ei cu ce gânduri au încheiat această etapă și ce își propun să realizeze în viitorul apropiat.
A fost drum plin de provocări, șase ani în care, pe lângă rigorile academice, dobândirea unor valori morale ca altruismul și sacrificiul de sine au reprezentat elemente definitorii. Facultatea a urmărit atât dezvoltarea în plan profesional, cât și formarea în plan uman, două lucruri care se întrepătrund în această profesie nobilă pe care am ales să o urmăm.
Cele două jurăminte depuse, de credință față de țară și jurământul lui Hipocrate, întăresc partea vocațională a profesiei de medic militar, această calitate onorantă obligându-ne să urmărim excelența în pregătire și, totodată, să perpetuăm și să prezervăm umanitatea. Această idee le-o transmit și colegilor mai mici: deveniți medici buni, aspirând să fiți oameni de excepție.
În viitor îmi doresc o specialitate care să îmi permită să fiu alături de pacient în cele mai grele momente ale sale.
Sublocotenent medic Bogdan-Marcel Suciaghi
Facultatea de Medicină
Programul de studii Medicină militară