Leonard Azamfirei, vicepreşedintele Senatului României, a organizat o dezbatere privitoare la finanțarea în învățământul superior.
La dezbatere au participat, alături de ministrul educației Sorin Cîmpeanu și de secretarul de stat Gigel Paraschiv, directorii generali CNFIS si UEFISCDI, rectori din Biroul permanent al Consiliului Național al Rectorilor, reprezentanți ai organizațiilor studențești și sindicale.
Partea politică a fost reprezentată de președintele Senatului, Anca Dragu, de vicepreședintele Camerei Deputaților, Alexandru Rafila, de președinții Comisiilor de învățământ de la cele două Camere dar și de alți senatori și deputați aparținând întregului spectru politic, interesați de învățământul superior.
„A fost un prilej de a analiza situația actuală și de a inventaria măsurile administrative și legislative necesare a fi adoptate la nivel de parlament, pentru eficientizarea modului de utilizare a resurselor finaciare pe care le au sau de care vor putea dispune universitățile din România.”, a scris pe pagina sa de Facebook, senatorul Leonard Azamfirei.
Senatorul PSD Mureș Leonard Azamfirei a organizat o dezbatere privitoare la finanțarea învățământului superior
Category: Stirile Punctul