Delgaz Grid a finalizat o importantă lucrare de investiții care a constat în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale pe străzile De Sus, De jos, Îngustă și Pășunii din localitatea Corunca. Investiția în rețeaua de gaz pe o lungime de peste 4 km este evaluată la peste 1,6 milioane de lei și va conduce la îmbunătățirea alimentării cu gaze naturale a locuitorilor din zonă.
Pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 11 aprilie, în intervalul orar 09:00-15:00, în localitatea Corunca pe străzile: De Jos, Pășunii, Fântâna Sărată, Frumoasa, Tineretului, Takacs Laszlo, Îngustă, Salcâmilor, Bisericii, Rândunelelor, Ciulinilor, Presei, Dealul Viilor, Primăverii, de Sus, Belșugului, Stelelor și Zorilor.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări.
Despre Delgaz Grid
Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de 25.800 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 81.500 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui, care deservesc 3,6 milioane de clienți. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit 2,3 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze naturale şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 3,4 miliarde de euro.