Serviciul de Probațiune Mureș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sighișoara coordonează activități precum munca neremunerată în folosul comunității pe care o desfășoară persoanele care execută pedepse neprivative de libertate.
În prezent, din cele 1869 persoane sancționate aflate în evidența Serviciului de Probațiune Mureș,1524 au impusă obligația de a presta muncă neremunerată în cadrul instituțiilor partenere din județ.
În data de 15.12.2022, pe strada Ștefan cel Mare din Municipiul Sighișoara a avut loc un incendiu de proporții (350 mp) la mai multe case, în urma căruia o persoană a decedat.
După tragicul eveniment una dintre persoanele aflate în supravegherea Serviciului de Probațiune Mureș, B.C.C, alături de o echipă de voluntari de la Asociația ”Lumina Lumii” au conceput și au pus în practică reconstrucția acestor case. Activitatea de reconstrucție s-a desfășurat în perioada martie-decembrie 2023, astfel încât după un an de la nefericitul eveniment familiile și-au recăpătat locuințele.
B.C.C. s-a remarcat în cadrul echipei prin efortul perseverent depus în lucrările de reconstruire a celor nouă case. Conduita persoanei supravegheate a fost descrisă ca fiind exemplară și responsabilă. ”În general, implicarea în munca în folosul comunității este foarte benefică pentru comunitate”, deoarece multe persoane supravegheate ”dețin deprinderi și abilități foarte utile, practice, pe care le valorificăm”, concluzionează responsabilul cu executarea muncii neremunerate în folosul comunității din cadrul Primăriei Municipiului Sighișoara, domnul Mihai Dragoș.
Serviciul de Probațiune Mureș are rolul de a coordona întregul proces de executare a muncii neremunerate în folosul comunității de către persoanele aflate în supravegherea sa. Munca neremunerată în folosul comunității este o modalitate prin care persoanele care au comis infracțiuni și au fost sancționate cu o pedeapsă neprivativă de libertate, au ocazia să contribuie la compensarea prejudiciului adus comunității prin prestarea unor activități de importanță imediată pentru aceasta.
Consilier de probațiune responsabil PR
Monica Adriana DUNCA
Serviciul de probațiune Mureș
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.