Sfaturi pentru evitarea incendiilor de la ISU

Sfaturi pentru evitarea incendiilor de la ISU

Inspectoratul pentru Situații de Urgență vă recomandă câteva sfaturi la utilizarea dispozitivelor de încălzire, pentru a evita declanșarea unor incendii. Dacă folosiți în această perioadă astfel de dispozitive, trebuie să știți următoarele:

  • Este interzisă utilizarea reşourilor, radiatoarelor, sobelor metalice sau de teracotă dacă sunt defecte, improvizate sau amplasate în locuri care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  • Înainte de utilizare şi periodic, sobele de încălzit şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor fisuri, crăpături, înfundări sau alte nereguli, de către personal specializat şi autorizat
  • Urmăriţi ca sobele să nu se încălzească peste măsură, deoarece pot aprinde obiectele combustibile din jur;
  • Nu racordaţi la acelaşi canal de fum un număr mai mare de focare decât cel admis, ori de la sobe cu combustibili diferiţi (gazoşi, lichizi, solizi);
  • Nu aprindeţi focul cu benzină sau alte lichide inflamabile şi nu ardeţi lemne lungi care nu permit închiderea uşii;
  • Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
  • Nu lăsaţi focul în sobe fără supraveghere sau în grija copiilor;
  • Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
  • Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • Dotarea cu mijloace de primă intervenţie (stingătoare);

Lasă un răspuns