SHORT FILM FACTORY te invită la film. 8 scurtmetraje premiate în cadrul festivalului Short to the Point (STTP) vor rula în 30 de spații alternative din tot atâtea orașe din țară, în ultima săptămână din luna iunie. 150 de minute de film, povești spectaculoase venite din toate colțurile lumii, continuă o tradiție de peste 8 ani de proiecții speciale, oferind publicului șansa unică de a urmări filme scurte multi-premiate, cu intrare liberă, chiar la el în oraș. Printre surprizele din această lună se numără o producție autohtonă și un titlu proaspăt întors de la Cannes.
Din cele 25 de filme premiate în decembrie 2016 în cadrul festivalului, au fost selectate pentru proiecție 8 cele mai bune producții. Printre ele se regăsește scurt metrajul Limbo, în regia lui Konstantina Kotzamani, film care a participat la Semaine de la Critique în cadrul festivalului de la Cannes (2017). O altă surpriză inclusă în programul lunii iunie este producția Românească The Lake, regizat de Ana Dascălu, distinsă în cadrul festivalului cu Premiul pentru cel mai bun tânăr regizor. Din distribuție fac parte Beatrice Rubica, Ada Gales, Teodora Colt, Smaranda Sirca, Ada Dumitru, Adela Mihai, Carla Teaha, Dan Zorila și Cezar Grumazescu.
Luna Iunie a anului 2017 marchează un număr record de locații în care se va desfasura evenimentul SHORT FILM FACTORY. Cele 30 de orașe care vor găzdui proiecții sunt: Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, București, Buzău, Câmpulung Moldovenesc, Câmpulung Muscel, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Hunedoara, Iași, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Piatra Neamț, Sibiu, Sighetu Marmației, Suceava, Târgoviste, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Timișoara, Tulcea, Vama Veche.
SHORT FILM FACTORY este un eveniment lunar dedicat cinefililor și celor care savurează ocazional cinema-ul. Proiecțiile de scurtmetraj sunt organizate de Short to the Point (International Short Film Festival) – o reţea internatională de distribuţie, difuzare şi promovare a filmelor de scurtmetraj. În ultimii ani SHORT FILM FACTORY a reușit să creeze o punte de legătură intre filmmakeri, cinefili si spectatorii ocazionali.
Lansat în anul 2009 sub forma unei caravane cinematografice în 28 de orase din Romania, STTP a devenit un festival lunar la care se inscriu filme din toate colturile lumii. Festivalul Short to the Point ofera lunar 13 categorii de premii celor mai bune scurt metraje inscrise, urmand ca acestea sa fie proiectate in cadrul evenimentului national Short Film Factory by Short to the Point.
Ilustratiile posterului sunt realizate de Almatheya Andra – www.behance.net/Almatheya.
Pentru mai multe informații vă invităm să ne vizitați aici:
https://www.facebook.com/shorttothepointfilmfest
https://twitter.com/shorttothepoint
https://www.instagram.com/monthlyshortfilmfest
Programul Short Film Factory Iunie 2017
TÂRGU MURES
Marți 27 Iunie, ora 21:00
J’ai Bistrot
Address: Piața Mărășești 6, Târgu Mureș 540327
Phone: 0372 989 296
Lista filmelor:
The Devil is in the details
BEST FILM @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Fabien Gorgeart
Country: France
Duration: 19:25
Sinopsis:
RO: 1859. Alexina, suplinitor într-o mănăstire unde a crescut, suferă de dureri insuportabile. După examinare, medicul constată că este o hermafrodită. Potrivit lui, de vreme ce partea masculina predomină, Alexina se dovedeste a fi bărbat. Ea nu are altă posibilitate decât să părăsească școala cât mai repede posibil, renunțând la cea mai apropiată prietenă, Henriette.
EN: 1859. Alexina, a trainee school teacher in the young girl’s covent where she grew up, suffers from unbearables pains. After examination, the doctor finds out she is a hermaphrodite. According to him, since masculine prevails over all, Alexina is a man. She has no other choice than leaving her school as quickly as possible, giving up, her closest friend, Henriette.
Éclair
BEST DIRECTOR @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Marko Gjokovik
Country: The former Yugoslav Republic of Macedonia
Duration: 30:00
Sinopsis:
RO: Ohrid, 4 mai 1980. Marko, fiul bucatarului din vila maresalului, primeste o sansa de a incerca mancarea care a fost gatita in fata ochilor sai toata viata.
EN: Ohrid, 4th of may 1980. Marko, son of the cook in the Marshal’s villa, get’s a chance to try the food that has been cooked in front of his eyes all his life.
Best before end…
BEST SCREENPLAY @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Nicolas Fogliarini
Country: France
Duration: 14:30
Sinopsis:
RO: François, de 65 de ani, trăiește singur în apartamentul său umil. Nu are cu cine să vorbească de când mama lui a murit. Numai un porumbel care aterizează din când în când pe fereastră pare să-l viziteze. Acest film se bazează pe evenimente reale.
EN: François, 65 years old, lives alone in his humble flat. He has no one to talk to since his mother died. Only a pigeon landing on his window from time to time, seems to visit him. This film is based on true events.
Limbo
BEST CINEMATOGRAPHY @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Konstantina Kotzamani
Country: Greece
Duration: 29:50
Sinopsis:
RO: Leopardul se va culca cu capra. Lupii vor trăi împreună cu mieii. Iar băiatul îi va conduce. 12 + 1 copii și carcasa unei balene esuate pe țărm …
EN: The leopard shall lie down with the goat. The wolves shall live with the lambs. And the young boy will lead them. 12+1 kids and the carcass of a whale washed ashore…
Therapy
BEST EDITING @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Nicolas Jullian Urenda
Country: Chile
Duration: 10:25
Sinopsis:
RO: Miguel, un tânăr de 31 de ani, tocmai a fost parasit de soția sa, dar nu știe cauza. Gloria, un terapeut alternativ, îl ajută să-și amintească ce sa întâmplat în zilele anterioare separării. În cele din urmă, Miguel poate înțelege motivul: el s-a culcat cu terapeutul. Tot acest conflict devine mai încurcat atunci când și-a dat seama ca sufera de un stadiu avansat de alzheimer.
EN: Miguel, a young men of 31 years old, has just been left by his wife, but he doesn’t know the cause. Gloria, an alternative therapist helps him to remember what happened the days prior to separation. Finally, Miguel can understand the reason, he has slept with the therapist. All this conflict becomes more tangled when he has figured out his advanced alzheimer.
Partner
BEST NARRATIVE SHORT FILM @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Giorgini Antoine
Country: France
Duration: 18:48
Sinopsis:
RO: Astăzi, Tony trebuie să participe la o audiție pentru o școala de teatru. Dar Steven, cel mai bun prieten și partener de lectură nu apare. După ce nu a reușit să găsească un alt voluntar, Tony renunță, determinat să nu mai vorbească din nou cu trădătorul.
EN: Today, Tony is supposed to audition for a drama school. But Steven, his best friend and reading partner, doesn’t show up. After having failed to find another volunteer, Tony gives up, determined to never speak to the traitor again.
The Lake
BEST YOUNG DIRECTOR @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Ana Dascalu
Country: Romania
Duration: 25:53
Sinopsis:
RO: ”Lacul” prezinta povestea unei tinere, Tania, care locuieste alaturi de tatal sau. Datorita lipsei de bani, aceasta este nevoita sa lucreze intr-un bordel. Dorinta ei, inca din copilarie, a fost sa devina balerina, un vis care o urmareste pe tot parcursul filmului.
EN: “The Lake” presents the story of a young women, Tania, who lives with her father. Due to the lack of money, she chooses to work in a brothel. Her dream, ever since she was a child, is to become a ballerina, a dream that follows her throughout the film.
Falling in Love
BEST ANIMATION SHORT FILM @ Short to the Point December 2016 Awards
Director: Giacomo Ghigo
Country: United Kingdom
Duration: 04:19
Sinopsis:
RO: „Falling in Love” este o comedie neagră care se rotește în jurul sinuciderii. Obosit de viata, „eroul nostru”, Salomone incearca fara niciun rezultat diferite moduri de a se sinucide, dar din fericire / din nefericire pentru el nu reuseste, pana cand se intalneste cu femeia din visele sale si se indragosteste de ea.
EN: ‘Falling in Love’ is a black comedy revolving around suicide. Tired of his life, our ‘hero’ Salomone endlessly tries to kill himself in various manners, but luckily/unluckily for him he keeps failing over and over, until he meets the woman of his dreams and falls in love with her.