Editorial
Un gând trecător, mai multe discuții cu apropiații și o concluzie pe cât de puțin plauzibilă totuși suficient de perversă cât să o găsesc realizabilă privind spre unii politicieni de la vârful unor partide. Deci, cred că e posibil.
Dorin Florea și Claudiu Maior au făcut campanie PSD-ului la alegerile locale și acum PSD vrea să-l recompenseze pe Claudiu Maior cu un post de viceprimar.
Pe de altă parte, Dorin Florea primește cadou organizația PNL Mureș de la Mircea Hava ca urmare a rezultatelor dezastruoase din alegerile locale sub bagheta prăjitorului Dobre, și evident Florea acceptă fără să clipească.
Dar dacă Dorin Florea rămâne prieten de negocieri cu Horea Soporan și Dumitrița Gliga (ambii lideri PSD Mureș) – cu care nu s-au înțeles deloc rău în campania electorală – și deschid un front comun împotriva UDMR? La concluzia asta ajung din ce în ce mai mulți ”gânditori” din Târgu Mureș și aș zice că e o ipoteză de lucru interesantă.
Este general acceptat că primul mandat al lui Soos Zoltan a fost cel mult mediocru și că UDMR și-a atras multă antipatie – inclusiv la nivel politic! – din această cauză.
Este general acceptat că Peter Ferenc este un președinte CJ care și-a cam pierdut interesul și avântul muncitoresc în slujba comunității atras fiind de proiecte personale, cu toate acestea menținând un nivel de funcționalitate al Consiliului Județean Mureș net superior Primăriei Târgu Mureș.
Totuși, ritmul deloc strălucit cu care operează cele mai importante două instituții din județul Mureș au atras supărări și frustrări atât la nivelul maselor cât și la nivel politic, iar colții partidelor ”românești” încep să se ascută.
Încă o dată, aceasta este doar o ipoteză de lucru. Dar dacă PSD și PNL nu vor avea altă variantă din 2025 decât să guverneze România împreună, o coaliție locală PSD – PNL cu pupături în Piața Victoriei este cât se poate de plauzibilă.
Dacă toate cele de mai sus se adeveresc eu mai am o singură întrebare: ce ni se pregătește pentru următoarele alegeri, vine momentul candidatului unic?
Cristian Teodorescu