Mai multe țări au intrat în alertă datorită ploșnițelor de pat din Franța care se răspândesc cu repeziciune. Italia, Belgia,Germania sunt în alertă, Algeria a luat deja măsuri preventive iar britanicii susțin că insectele au ajuns deja în regat. La sfârșitul săptămânii trecute, șapte școli din Franța au fost închise din cauza ploșnițelor de pat iar mai multe unități de învățământ sunt afectate, a anunțat ministrul francez al educației. Compania de transport feroviar Eurostar susține că depune eforturi pentru curățarea trenurilor astfel încât să împiedice răspândirea ploșnițelor de pat.
Și în România, în ultimele luni, au apărut tot mai multe mărturii ale oamenilor care s-au chinuit să scape de ploșnițele de pat. Cei mai mulți care s-au plâns că au fost terorizați de aceste insecte sunt din București. Unii au arătat pe grupurile de pe Facebook că au cheltuit mii de lei pentru serviciile unor firme de dezinsecție iar alții susțin că au fost nevoiți să își arunce saltelele, așternuturile sau chiar mobilierul din casă.
Pentru că ploșnițele de pat se înmulțesc repede și ajung dintr-un loc în altul ușor, în bagaje sau haine ele sunt o adevărată amenințare pentru orice fel de imobil fie el hotel de cinci stele fie un apartament dintr-un bloc de locuințe.
Care este situația în Târgu Mureș?
În Târgu Mureș situația nu este încă atât de disperată precum în Franța însă au fost destul de multe cazuri semnalate firmelor de dezinesecție.
Pentru a ne face o idee despre situația din Târgu Mureș am stat de vorbă cu Ovidiu Tat de la firma DDD. Acesta ne-a declarat că într-adevăr societatea sa a avut de executat lucrări specifice de exterminare a ploșnițelor de pat. “Provenite în special din Maroc acestea (ploșnițele de pat – n.r.) au ajuns în Franța, țară care se confruntă de mai mulți ani cu această problemă. Fiind una dintre cele mai vizitate țări din lume, turiștii se trezesc cu ploșnițele în bagaje și de aici ajung în diferite colțuri ale lumii. Sunt foarte greu de combătut”, spune Ovidiu Tat.
Specialistul în dezinsecție ne-a arătat și care ar fi ultimele soluții apărute în combaterea ploșnițelor de pat: “au apărut substanțe noi folosite în combaterea ploșnițelor de pat, în special feromoni. Din ce am încercat noi până acum pot spune că feromonii crează un confort beneficiarului, nu deranjează, nu miroase. Ploșnițele pot trăi până la șapte luni fără apă și mâncare. Au însă un comportament canibalic astfel că se vor contamina, în cascadă, toate. Ar mai fi substanțele repelente însă acestea doar le alungă, nu le extermină. Mai există soluții cu fum sau ceață carbonică. Acestea au însă miros și se așează peste tot în casă”.
“Din păcate, în România, datorită legilor când faci dezinsecție, nu poți intra în toate apartamentele astfel că de multe ori se acționează doar în subsolul tehnic și pe casa scării. Ploșnițele însă caută sursa de apă și mâncare astfel că ele nu stau pe casa scării ci în apartamente, așa că nu se rezolvă mare lucru cu astfel de intervenții”, a mai spus specialistul.
Chiar dacă nu există un număr alarmant de cazuri semnalate de târgumureșeni, Ovidiu Tat atrage atenția asupra faptului că odată cu problema deșeurilor din Târgu Mureș și a depozitării de materiale textile, inclusiv saltele, pe domeniul public sau în apropierea unor ghene putem să ne așteptăm ca numărul acestora să crească.
Ploșnițele de pat se hrănesc cu sângele nostru
Ploșnitele sunt insecte parazite cunoscute sub denumirile științifice de Cimex lectularius și Cimex hemipterus și se hrănesc cu sânge, noaptea când oamenii dorm, de obicei cu aproximativ o oră înainte de venirea dimineții.
Mușcătura de ploșniță arată ca o pată roșie umflată și este însoțită adesea de prurit (mâncărime).
Ploșnițele preferă să se hrănească cu sângele oamenilor (însă pot supraviețui și cu sângele șoarecilor, șobolanilor sau al altor animale).
De obicei, ploșnițele trăiesc la trei metri de locul în care dormiți și sunt active pe timpul nopții. Ploșnițele se ascund în zonele din și în jurul patului, cum ar fi: de-a lungul cusăturilor saltelei; în cadrul și tăblia patului; de-a lungul cusăturilor pernelor scaunelor de dormitor sau canapelelor; în îmbinările sertarelor mobilierului din dormitor; în fisuri, crăpături sau pliuri ale obiectelor din dormitor sau de lângă pat; de-a lungul colțurilor pereților, în interiorul marginilor tapetului și în jurul prizelor electrice.
(sursa foto: https://dddcompany.ro/)
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.